Petrecerile de Halloween și Focul lui Sumedru, interzise în Argeș

Comitetul pentru Situații de Urgență a adoptat la sâfrșitul săptămânii trecute o nouă hotărâre, potrivit căreia, începând cu data de 20.10.2021, pe raza administrativ-teritorială a județului Argeș se interzice organizarea și desfășurarea în spații deschise a oricărui eveniment sau activitatea tradițională de tipul Focul lui Sumedru, Halloween și alte asemenea sărbători care generează aglomerări de persoane. Scopul este acela de a preveni răspândirea virusului Sars-CoV-2, incidența din județ fiind în continuă creștere.
Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în satele și orașele din județele Argeș, Dâmbovița, Brașov și Bacău. Pe vremuri, focurile se aprindeau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În foc se punea și tulpina unui copac tăiat din pădure ca simbol al zeului care moare și renaște în fiecare an.
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază - de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia „All Hallows' Even”, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental - catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
