Caravana Taxiul cu Bomboane a ajuns la Curtea de Argeș cu proiectul YOUTHOPIA

Cei care o cunosc îndeaproape pe prof. ing. Ana Hereşanu știu că este genul de persoană extrem de activă și de implicată în parcursul școlar al elevilor. Și asta pentru că nu poate rămâne indiferentă la nevoile și problemele cu care aceștia se confruntă.

De 4 ani de când predă la Liceul Tehnologic Auto, n-a existat niciun început de școală fără rechizite, haine și încălțăminte pentru copii. „Cu ajutorul familiei, al prietenilor și al celor de la Asociația Taxiul cu Bomboane, am reușit să acopăr necesarul copiilor din liceu, dar și celor de la Școala <<Sf. Apostol Andrei>>, aflată în structura liceului! Primesc frecvent hăinuțe, încălțăminte, rechizite, dar și jucării! Și ce rămâne de la elevi, dau și la alte grădinițe!”, ne-a spus aceasta.

Cu privire la proiectele ce se derulează în prezent în cadrul liceului, cu ajutorul Organizației Taxiul cu Bomboane și al unei echipe de la Ministerul Tineretului și sportului, tânărul dascăl a fost format o vară întreagă, de către un formator de top din România, Anca Pricop, care și-a terminat studiile în SUA și acum este implicată în nenumărate proiecte cu tinerii.

La Auto, la ora actuală, se derulează, în cadrul proiectului YOUTHOPIA, următoarele: CAFIVO (Carieră, Educație Financiară și Vorbire în Public) și Lifecoach. „Le țin eu, iar colegul meu Ion Gîrtonea predă cursul de Balet, Fitness și Nutriție.

Aceste proiecte se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14-35 ani. Noi am început deja cu prima grupă de 25 de elevi. În total, vor fi 8 grupe”, ne-a informat prof. Hereșanu. Vom reveni cu detalii într-un material viitor.
