Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 10:07

PNL a votat pentru începerea negocierilor de formare a unui nou guvern cu PSD și UDMR

Biroul Politic Național al PNL, reunit azi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și cea sanitară. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL, conform unui comunicat transmis de Partidul Național Liberal. Vestea a fost adusă de fostul președinte PNL, Ludovic Orban, imediat după ședința Biroului Politic Național. Acesta a spus că doar o treime dintre membrii Biroului s-au opus unei colaborări cu PSD și a numit „penibile” argumentele aduse în favoarea acestei decizii. „Oamenii nu ne-au votat pe 6 septembrie ca să facem un guvern cu PSD. A fost pomenit un termen de două săptămâni. Dacă este să se dea un mandat, să se dea un mandat serios, care să cuprindă toate elementele esențiale și lucrurile la care PNL nu poate renunța”, a mai spus Orban.

 

Pin It