Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 10:03

Invictus, oaspeți la Palatul Elisabeta!

Vineri, militarii veterani și voluntarii din cadrul Asociației Invictus România au fost invitați la Palatul Elisabeta de Alteța Sa Regală Principele Radu, pentru a sărbători încheierea celei de-a VIII-a ediții a „Ștafetei Veteranilor”, desfășurată în acest an în perioada 1-25 octombrie. Amintim că Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României. La întâlnirea „familiei” Invictus de la Palatul Elisabeta a luat parte Marius Bălu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Totodată, au fost prezenți și militari din partea Batalionului 33 Vânători de Munte POSADA.

Ștafeta Veteranilor 2021 a însumat 3.800 kilometri și a angrenat 800 de voluntari, militari și civili, toți dedicați spiritului Invictus. Ei au alergat pe trei trasee, care au avut startul la Mărășești, Chișinău și Făgăraș, iar toate și-au îndeplinit misiunea atunci când au ajungs la Carei, în data de 25 octombrie 2021, când s-au celebrat Ziua Armatei României și ziua de naștere a Regelui Mihai I, „onorând astfel pe cei care au contribuit, în 1944, la eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub ocupație fascistă, dar și rememorând pe cel care a fost pentru mulți dintre noi un model de responsabilitate și patriotism”.

Participanții au purtat pe parcursul sesiunii de alergare Drapelul Național, „din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia”. Cei ce iau parte la ștafetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să trăim liberi. Militarii Invictus i-au oferit Principelui Radu medalia evenimentului, inspirată din Crucea Comemorativă a Războiului de Întregire. Alteţa Sa Regală Principele Radu le-a mulțumit participanților, voluntarilor și militarilor răniți în teatrele de operații pentru implicarea, sacrificiul și respectul de care au dat dovadă în cadrul Ștafetei Veteranilor de pe cele 3 trasee amintite mai sus.

 

 

Pin It