Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 10:00

Elevii de la Auto, pregătiți să întâmpine viața

În perioada 18-22 octombrie, la Liceul Tehnologic Auto s-a desfășurat Cursul CAFIVO format din Modulul CArieră Ziua 1, Modulul CArieră Ziua 2, Modulul FInanciar Ziua 3, Modulul VOrbire în Public Ziua 4 și Modulul VOrbire în Public Ziua 5, la care au fost înscriși 25 de elevi cu vârste cuprinse între 14 și 35 ani. Acesta a fost implementat în școală la inițiativa prof. ing. Ana-Georgeta Hereșanu, care a avut rolul de formator.

Astfel, în modulul CArieră s-a urmărit asimilarea de noțiuni privind realizarea și adaptarea în funcție de context a unui CV, lucrul în echipă, întocmirea planurilor individuale de carieră. „În prima zi, am realizat un joc de cunoaștere, după care am predat noțiunile teoretice specifice Managementului Carierei și Carieră Profesională și Stadiile Carierei. De asemenea, am trecut în revistă stadiile carierei, respectiv: de explorare, de stabilire, mijlocul carierei, de eliberare. În a doua zi, am recapitulat noțiunile despre care am discutat în prima zi și am răspuns la eventuale neclarități. După această etapă, am descris stadiile carierei și le-am explicat. În urma explicării noțiunilor, am trecut la o activitate practică, respectiv identificarea caracteristicilor personale în funcție de următoarele dimensiuni personale: Introversie – Extroversie, Senzație – Intuiție, Gândire – Sentiment, Judecată – Percepție.

Fiecare cursant și-a notat caracteristicile în care se regăsea, după care s-a alcătuit un punctaj, pe baza căruia fiecare tânăr a putut să identifice, în funcție de personalitate, ce domenii de activitate profesională i se potrivesc. Am discutat despre CV, scrisoare de intenție și structura acestora. Pe baza modelului prezentat de mine, am prezentat cum ar trebui să arate dar și sfaturi specifice a modului de prezentare a CV-ului în funcție de postul la care vor aplica în viitor tinerii”, a explicat dascălul.
După discuții, fiecare cursant a primit un exemplar de CV și de scrisoare de intenție, iar aceștia l-au completat în funcțiile de discuțiile anterioare. Și în această etapă, fiecare elev a fost asistat pentru a completa corect CV și scrisoare de intenție.

În ceea ce privește modulul FInanciar din a treia zi de curs, s-a urmărit inițierea în tematica Managementului financiar, respectând programa stabilită și urmărind surprinderea elementelor de natură teoretică, accentul fiind pus pe partea practică. Participanții au povestit câte ceva despre cunoștințele acumulate până în prezent în domeniul financiar și de unde se informează în legătura cu acesta. „Am extras situații pe care le-am concretizat cu exemple din viața reală în așa fel încât cei care au participat la curs să înțeleagă mai bine noțiunile necesare, pe care un tânăr pregătit să intre pe piața muncii trebuie să le cunoască în profunzime”, a adăugat prof. ing. Ana-Georgeta Hereșanu.

Temele principale, regăsite și în suportul de curs, au costat în: definirea nevoilor și satisfacerea lor; definirea dorințelor; resurse și tipuri de resurse; venituri și cheltuieli; povestea banilor și sistemul bancar; taxe. Cursanții, cu mici excepții, nu au avut contact direct și conștient cu acest domeniu în afară de perspectiva cursului de economie ce urmează a fi studiat de unii dintre ei. Fiecare elev și-a planificat bugetul de cheltuieli și venituri lunare urmând, ca rezultat al cursului, să își realizeze un plan de cheltuieli și venituri pe zile.

În final, la modulul VOrbire în Public, din a patra și a cincea zi de curs, s-au urmărit fazele pregătirii unei prezentări, gestionarea și controlul emoțiilor, apariția și discursul în fața unei audiențe, dozarea efortului, menținerea atenției active, exerciții pentru reglarea tonalității, intonației, claritatea vorbirii, ritmul vorbirii, timbrul vocal, transmiterea ideilor conținute, elementele care participă la actul vorbirii (aparatul fono-respirator), dezvoltarea încrederii și abilităților de autocontrol emoțional, tipologii de participanți dificili.

Cursanții au vorbit în public, au prezentat noțiuni legate de carieră și din sfera educației financiare, crescându-le astfel șansa de însușire a competențelor și, totodată, ușurința de a împărtăși cu cât mai mulți tineri aceste noțiuni. În final, împreună cu formatorul lor, aceștia au realizat o scurtă recapitulare a programei de curs, după care le-au fost înmânate diplome.

„Îmi doresc din suflet sa atrag cât mai multe proiecte în liceu! Și să ajut copii care vor să continue școala și să învețe o meserie, dar situația financiară îi împiedică! Acesta este motivul pentru care lupt, ca toți copiii să aibă șansa către o dezvoltare personală și profesională!”, a încheiat tânărul cadru didactic...

Pin It