Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 08:42

Amenzi usturătoare date de DSV Argeș

Și luna precedentă, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Argeș au fost în alertă, efectuând câteva sute de controale în teritoriu. În urma acestora au fost date și amenzi în valoare de peste 20 de mii lei și au fost confiscate produse de 79 de mii lei. În cursul lunii octombrie, în unitățile de producție și de comercializare, au fost efectuate 540 controale. Inspectorii DSV Argeș au mers în control în următoarele unități: abatoare - 8 controale; fabrici procesare carne - 9; fabrici procesare lapte - 2; depozite alimentare - 33; supermarketuri / hypermarketuri - 27; carmangerii - 7; măcelării - 31; piețe - 12; unități alimentație publică - 61; unități cofetărie-patiserie - 15; centre prelucrare lapte - 29, și multe altele. De asemenea au fost efectuate și 3 controale în trafic.
Mai mult, DSV a efectuat și următoarele cercetări oficiale în unități de produse alimentare de origine nonanimală: Unități de fabricare a produselor de panificație / patiserie / cofetărie - 26 controale; Unități de comercializare a produselor de panificație congelată - 6; Unități tip supermarket/hypermarket - 28; Unități de depozitare produse alimentare - 31; Unități de depozitare a cerealelor - 7; Unități de prelucrare legume/ fructe - 9; Unități de fabricare a altor produse alimentare - 3; Unități de comercializare produse alimentare (magazine) - 25, și așa mai departe.
În aceeași perioadă, pentru neconformitățile constatate, consilierii DSVSA Argeș au aplicat conform legii 5 sancțiuni, dintre care 1 avertisment scris și 4 amenzi în valoare totala de 20.400 lei. Acestea din urmă au fost dispuse astfel: 2 în valoare de 2.400 lei pentru manipularea produselor alimentare și a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor; o amendă de 12.000 lei pentru încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind demonstrarea trasabilității produselor la producerea, prelucrarea, distribuția, punerea pe piață sau comercializarea alimentelor ori a hranei pentru animale; o sancțiune de 6.000 lei pentru neinițierea de îndată, de către operatorul din sectorul alimentar care consideră sau are motive să creadă că un produs alimentar pe care l-a importat, produs, prelucrat, fabricat sau distribuit nu satisface cerințele privind siguranța produselor alimentare, a procedurilor pentru retragerea sau rechemarea produsului alimentar respectiv de pe piață în cazul în care acesta a ieșit de sub controlul imediat al respectivului operator inițial. Totodată au fost scoase de la comercializare 15.820 kg produse alimentare de origine animală în valoare de 79.100 lei.

Pin It