Şcolile vor decide dacă fac sau nu cursuri pe 23 decembrie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este cel care a anunțat că decizia aparţine exclusiv conducerii unităţii, iar cursurile în format fizic pot fi înlocuite cu o temă de vacanţă sau cu întâlniri informale.
„Dată fiind configuraţia acestui an şcolar şi provocările pe care le-a adus pentru copii şi cadrele didactice, Ministerul Educaţiei a decis să ofere posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.
Astfel, fiecare director de şcoală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică sau dacă activităţile pot fi adaptate astfel încât să răspundă aşteptărilor în contextul particular al Sărbătorilor, în care activităţile de învăţare să se poată organiza de manieră nonformală şi informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie şi care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanţă”, a transmis ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a explicat că decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor copiilor, dar și a părinţilor de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât şi în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educaţiei, astfel încât unităţile de învăţământ să poată adapta mai eficient activităţile lor aşteptărilor şi nevoilor societăţii. În orice caz, ziua de 23 decembrie ar fi ultima de şcoală înainte de vacanţa de Sărbători.
