Buldoexcavator modern în dotarea Primăriei Mușătești

Utilajul a fost achiziționat cu fonduri din bugetul local și este dotat cu lamă pentru deszăpezire, cupă frontală încărcare și alte 3 cupe de dimenisuni diferite pentru realizarea de săpături. Este extrem de util și permite realizarea în regie proprie de activități gospodărești pe raza comunei: acțiuni de deszăpezire, curățare de șanturi și rigole, intervenții la situații de urgență, acțiuni de balastare și întreținere drumuri locale, extindere rețele de utilități și racorduri pe străzile secundare, etc..

Buldoexcavatorul e activat de un motor turbo de 4 400 cmc și beneficiază de o transmisie automată cu sistem de răcire și convertizor de cuplu ce oferă 6 trepte de viteză înainte și 3 înapoi. Echipamentul de lucru este controlat de joystick-uri și urmărit de monitoare LCD de 3 inch instalate pe panourile frontale și laterale.

De menționat este faptul că utilajul poate fi închiriat și de persoane fizice și juridice, contracost, la un tarif de 120 lei/oră, potrivit HCL nr.44/2021.
