Favipiravir, medicamentul folosit în tratarea Sars-CoV-2, se va găsi în farmacii

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că își dorește, în scurt timp, să avizeze punerea în vânzarea în farmacii a medicamentului Favipiravir, pentru tratarea Covid-19. „Am avut convorbiri cu producătorii MSD și Pfizer în ceea ce privește medicamentele inovative care se dau în ambulatoriu. Ele sunt demonstrate prin studii clinice ca fiind eficiente, iar în farmacii nu putem să punem în vânzare decât medicamente care sunt recomandate de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății. Încercăm să facem acest lucru pentru Favipiravir. Este un medicament antiviral care poate să scurteze cu doua-trei zile durata bolii, dar care nu influențează în niciun fel formele complicate și decesul. Persoanele pot lua Favipiravir în ambulatoriu numai după ce sunt evaluate, pentru că sunt medicamente foarte toxice, care afectează inclusiv sarcinile. Celălalt tratament care este foarte mult mediatizat, Arbidol, este unul pentru care nu există niciun studiu la nivel global. Comisia de boli infecțioase a Ministerului Sănătății nu a putut să-l recomande”, a spus Rafila.
