Noapte albă pentru drumarii Districtului Piscu Negru. Transfăgărășanul, aflat sub cod galben de vânt

Traficul rutier pe Transfăgărăşan, între kilometrii 75 și 104, a fost blocat vineri noaptea, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Echipele de intervenție ale Districtului Piscu Negru, cel care are responsabilitatea de a asigura bunul mers pe acest segment de drum, au intervenit la foc continuu pentru degajarea de pe carosabil a copacilor doborâți de vijelie sau a numeroaselor pietre.
"A fost prăpăd în zona noastră de acțiune. Zecile de copaci doborâți chiar pe partea carosabilă au îngreunat traficul, făcându-l imposibil pe anumite sectoare. Bătaie de cap am avut și datorită căderilor de piatră, acestea creând bariere de 2-3 metri pe înălțime. Mulțumesc colegilor mei care au intervenit operativ, reușind astfel să elibereze carosabilul și să-l redea traficului pentru acest weekend", ne-a declarat Sorin Pîrlici, șeful de district.
Video:
