Prof. Constantin Voiculescu - un an de la plecarea în eternitate
Cu gândul la tata...
Cu un an în urmă, pe 30 ianuarie, tata și-a încrucișat singur, cuminte, mâinile pe piept și a închis ochii, tot cuminte, fără urmă de împotrivire sau părere de rău, pentru ultima dată, aici, în valea plângerii, pe pământ. Ne-a dat astfel o pildă de ce înseamnă să accepți sfârșitul cu demnitate.
Tata s-a bizuit în viață pe datul omului, pe ordinea firească a lucrurilor: ne naștem ca să murim, dar suntem datori să lăsăm copiilor, în urmă, un loc sub soare, cu rădăcini în pământ românesc. A muncit toată viața la formarea și păstrarea conștiinței naționale.
În ultimii trei ani de viață, după ce s-a stins mama, repetarea zilnică a aceluiași program l-a ținut pe picioare. Când ne gândim la el, îl vedem străbătând tot mai slăbit și mai anevoie bucata de drum dintre casă și Posada, cu opriri neabătute la chioșcul de ziare, patiseria din colț, farmacie și simigerie. Întotdeauna, vară sau iarnă, cu aceeași pălărie, nelipsită.
Tata a fost printre ultimii reprezentanți ai unui fel anume de trăi, gândi și simți, pe care l-a luat cu el atunci când a părăsit orașul în singurul mod prin care ar fi acceptat vreodată să-l părăsească: prin plecarea într-o altă lume.
Dan și Grațiela Voiculescu
