Chelaru Mircia: „Cea mai mare nenorocire este că puterea a început să fie concentrată discreționar în mâinile autocraților, care au generat în țările lor conduceri autoritare”

Deputatul Mircia Chelaru a fost recent invitat la un post de televiziune, acolo unde s-au supus dezbaterii diverse subiecte de actualitate precum crizele sanitare, politice, energetice, dar şi despre conflictele militare care deschid mai toate jurnalele de ştiri din ultima vreme. Este binecunoscut faptul că domnia sa are în spate o remarcabilă carieră militară, fiind în trecut şef de stat major. Generalul Mircia Chelaru a absolvit Liceul Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc ca şef de promoţie, ulterior finalizând cursurile Școlii Superioare de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, arma Infanterie și Facultatea de Arme Întrunite, din cadrul Academiei Militare. În anul 2000, a obținut titlul științific de doctor în Științe militare. După absolvirea școlii de ofițeri cu gradul de locotenent, a îndeplinit funcții de comandă și stat major în unități și mari unități ale armatei. După ce în 1990 a fost detașat ca director al Diviziunii III de contraspionaj (cu atribuții în supravegherea activităților iredentiste) la Serviciul Român de Informații, în perioada 1990-1993 a lucrat ca atașat militar aero și naval al României în Iordania. Începe apoi o carieră didactică în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, fiind șef al cursurilor postacademice și decanul Colegiului Superior de Stat Major (1995-1997). În această perioadă și ulterior a urmat Colegiul de Studii Strategice și Economice de Apărare din cadrul en, Germania, Cursul de Drept al Conflictelor Armate la Institutul Internațional pentru Dreptul Războiului de la San Remo, Cursul de Apărare Interarme "Noul Parteneriat pentru Menținerea Păcii - SHAPE" din Oberammergau, Germania, Cursul de Cooperare Interdisciplinară „Noul Parteneriat pentru menținerea păcii în acțiune” – Centrul Person B. Lester din Halifax, Canada și Colegiul Național de Apărare din București.
Mircia Chelaru a fost numit la 15 februarie 2000 în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Începând cu data de 25 octombrie 2000, a fost înaintat la gradul de general de corp de armată (cu 3 stele). La data de 31 octombrie 2000, deputatul Chelaru și-a înaintat demisia din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. A îndeplinit apoi funcția de director al Centrului de Studii Strategice de Securitate. La 4 iunie 2001, a cerut trecerea sa în rezervă.
Cu o asemenea pregătire şi cu o vastă cultură generală, fiind fără dar şi poate o adevărată enciclopedie, dar şi pentru că-şi iubeşte şi respectă ţara şi pe oamenii săi, Mircia Chelaru este demnitarul care-i reprezintă cu cinste în Parlament pe români, iar interpelările sale din Camera Deputaţilor au fost de fiecare dată apreciate şi aplaudate. De altfel, prima întrebare adresată în emisiunea mai sus amintită a fost legată chiar de decizia sa de a intra în politică. „Încercasem după trecerea mea în rezervă, acum 20 de ani, să mă detașez de lumea aceasta foarte alambicat creată și mai ales de lumea care a uitat de rigoare, improvizează, și într-un reflex de refuz am zis că voi sta departe, voi intra în turnul meu de fildeș... Când ești un om al cetății, acesta nu este doar un abandon, este o dezertare rușinoasă. Critici din afară, comentezi că nu-ți convine, dar nu faci nimic. Comparația, metaforic, este ca acelui spectator, fan, individ, care stă în tribună și urlă, înjură, nu-i convine nici jocul, nici arbitrajul, critică... Distinse prietene, nu poți schimba scorul din tribună, ci trebuie să intri în teren. Intrând în teren, fie că joci mai bine, te faultează, te fluieră greșit - insiști, lupți! Primul lucru care trebuie pus în evidență este actul voinței. Dacă vrei un lucru, îți capacitezi viața, calificările, îți încarci responsabilitatea interioară... Sau, dacă nu vrei să faci nimic, rămâi într-o lentoare intelectuală...”.

Într-o discuție anterioară purtată cu generalul Mircia Chelaru, prof. univ. dr. și deputat AUR, acesta și-a motivat alegerea astfel: „Tot omul existent în această societate umană face politică. Nu este vorba despre a face o politică partizană. Dar fiecare om are o opțiune, are o idee despre cetatea în care trăiește. A comenta propria viziune către un grup mai restrâns sau mai lărgit înseamnă politică. Termenul vine de la <<polis>> - <<politia>>, adică a discuta despre viața cetății. Polisul este obligat să-ți răspundă și atunci a apărut conceptul de orașul-cetate. Acesta era locuit de cel care stătea în interior și purta numele de cetățean. Omul-cetățean crea în discuții soluții pentru politica cetății. Cu toții avem propria politică familială, politica economică proprie, individuală. Când pătrunde într-o colectivitate și-o însușește, o modifică sau nu. Eu de când am intrat sub jurământ am făcut un singur tip de politică. Politică națională, pentru neam și pentru țară! Nu mi-au plăcut politicile partizanatelor, adică a partidelor, pentru că între timp, acestea au deviat de la a face politica cetății, declarativă, dar în practică fac politica grupului și intereselor de grup, care intră în coliziune cu politica oamenilor, a cetății. Asta m-a făcut să intru în apărarea elementelor identitare. Am plecat la început cu ideea că esența luptei unei națiuni este aceea de a-și păstra identitatea, nu numai de nume, speculativă, simbolică - drapel, imn, uniformă, dar și elementele identitare ale masei naționale precum limba, datinile, credința, modul de viață. Atunci când am văzut că acestea sunt țintele inamicului, m-am introdus în lupta partizană, adoptând conceptul național al românismului, de tip Eminescu, Rădulescu Motru, Eliade. Și anume, cum să conservăm valorile eterne într-o sociologie modernă - românismul ca formă de manifestare spirituală a unei noi civilizațiuni spirituale, consolidarea românității, dar într-o formă a lumii care vine. Le-am pus cap la cap, le-am aranjat și a ieșit acest concept al naționalismului pe care l-am pus în brațe după 10 ani de muncă și am creat această doctrină, ajungând în programul politic al partidului Neamul Românesc care a urcat pe platforma AUR. Acolo suntem noi!”.
De când mass-media a căpătat o asemenea amploare, în spațiul public au apărut tot felul de părerologi, influenceri, oameni care nu doar emit păreri, ci încearcă în mod abuziv să convingă cât mai multă lume să achieseze la convingerile lor, de cele mai multe ori extrem de periculoase. Despre acest gen de oameni, deputatul Chelaru a spus următoarele: „Eu, de exemplu, pot să spun că sunt cel mai deștept, mai frumos, atotcunoscător - o imagine de sine sublimă - dar nu sunt decât suma integrată a percepției celor din jurul meu. Cum mă văd acei oameni prin expresia factualităților mele, a actelor mele publice, a cuvintelor mele, a consecințelor acțiunilor mele: aia sunt! Și atunci, unii, când sunt descoperiți și puși sub x-ray, în goliciunea lor interioară, căci să știți că uneori trec razele și nu se opresc în nimic, sunt goi pe dinăuntru, n-ai ce vedea... În oamenii buni, puternici, cu suflet, apar, într-adevăr, conturul trupului și a sufletului. Ei bine, acei oameni goi, când se văd, apar frustrări, au niște istericale, ifose, și încep scandalurile... ce poate să atragă mai mult atenția în public decât scandalul. Dacă vrei să ieși în evidență, pentru că suferi de boala trufiei, începi să vorbești răstit, să urli degeaba, să te iei de unul sau de altul, să te îmbraci hidos, doar ca să atragi atenția. Asta pentru că există o suferință!”.
Legat de subiectul momentului, și anume iminența războaielor despre care se emit diverse teorii ale conspirației, deputatul Mircia Chelaru consideră că planeta este în mare suferință. „În 1996, șeful catedrei de antropologie a Universității de Stat din Texas, un oarecare Eric Pianka, avea să spună așa: <<Cea mai mare calamitate ecologică a Globului este omul. Trebuie să facem în așa fel încât 90% din populația actuală să dispară. Nu am fost mulțumit de SIDA, sunt mai mult plăcut impresionat de Ebola. A avut efecte mult mai bune decât ne așteptam, urmează să găsim alte mijloace>>. Cea mai mare nenorocire este că puterea a început să fie concentrată discreționar în mâinile autocraților, care au generat în țările lor conduceri autoritare. La început au fost create aceste sisteme autoritare - vezi ce se întâmplă în Rusia, Franța, Germania... Autoritarismul nu mai are nimic de-a face cu libertățile și drepturile fundamentale ale omului, nici măcar cu cele naturale. Acesta spune: Am ordin, execut, așa vrea vreaua mea. Și omul care se revoltă fizic este imediat etichetat, pus sub amprenta diabolizării - huligani, fasciști, antisemiți, antioccidentali - ca să poată să-și justifice în unități de timp de zile, nu mai mult, acțiunea represivă. Memoria mulțimii este foarte scurtă pentru că apar alte evenimente care le concentrează atenția, iar cei care s-au ridicat pentru drepturi sunt dați uitării, sunt victime sigure. În lumea asta trăim, a ciclicității rapide, dar care nu duce la rezolvarea problemelor lumii ci la acutizarea lor. Singura ieșire în istoria celor 5.400 de războaie pe care le-am studiat - toate aceste elemente au o singură ieșire în societățile deja consumate, în societățile corupte, dar nu ne referim la bani, ci la cele care nu mai funcționează, nu mai răspund funcției de bază pentru care au fost create. Economicul nu mai produce economie pentru națiune, politica este făcută doar pentru politicieni să-și rezolve problemele între ei, iar economia este făcută pentru cei care o dețin ca să se îmbogățească și să se ridice cât mai mult. Al doilea pilon uriaș al omului independent este proprietatea. Nu există libertate fără proprietate. (...) Dezumanizarea, dezrădăcinarea, prin dispariția proprietății, a libertății, introducerea sistemelor autoritare... Nenorocirea și războiul dacă se vor declanșa, vor fi în urma unei decizii din eroare de judecată. Este ca atunci când într-un computer introduci date false și el îți dă un rezultat fals. În urma unei decizii eronate, a unei judecăți false, se poate declanșa o nenorocire. Suntem pe marginea acestei falii de destin al umanității...”, a concluzionat deputatul Mircia Chelaru.
