GPP „Academia Piticilor” a avut astăzi oaspeți importanți care le-au citit copiilor povești

Pe 12 februarie, la Grădinița „Academia Piticilor” s-a dat startul Programului național „Citește-mi 100 de povești” care-și propune să stimuleze lectura în grădinițe și în familie. Este vorba despre o inițiativă a Asociației OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii, sub egida proiectului „România Educată”. Cu sprijinul comunităților locale, grădinițele publice din România se transformă în insule de lectură și natură, unde copiii și adulții descifrează împreună tainele cărților și ale universului și îngrijesc plantele și animalele din jurul lor. Lansat în ianuarie 2021, programul s-a bucurat de un interes deosebit din partea directorilor și educatoarelor. La nivel de țară, există deja 1.162 unităţi de învăţământ cu certificat de Grădiniţă-Bibliotecă. Din Curtea de Argeș, până în prezent, 3 unități au primit acest statut: Centrul Școlar de Educație Incluzivă, GPP "O Lume Minunată" și GPP „Academia Piticilor”.
Aceasta din urmă cuprinde un total de 240 copii preșcolari, împărțiți în 10 grupe coordonate de 21 de profesori. La unitatea din Strada Despina Doamna s-au amenajat în cadrul proiectului amintit „Insule de lectură", scopul fiind acela de a-i încuraja pe copii să descifreze alături de adulți tainele cărților, să participe la ateliere de lectură și să descopere lumea prin intermediul cărților. Întrucât, ca să poată visa, copiii au nevoie de povești și de adulți care să le citească zilnic, această mișcare presupune și o rutină de lectură: lunar, o persoană, copil sau adult (personal non-didactic, alți profesori, părinți, bibliotecar etc.) este invitată să le citească micuților. Cu alte cuvinte, prichindeii vor avea un invitat al lunii alături de care vor călători imaginar în lumea magică a poveștilor.
O bună ocazie pentru o astfel de întâlnire a reprezentat-o Ziua Națională a Lecturii, marcată în toată țara pe data de 15 februarie. La Grădinița „Academia Piticilor” au sosit oaspeți aleși, care au sărbătorit împreună cu prichindeii, în mod evident, prin sesiuni de lectură: Alina Ramona Manea - inspector școlar general al IȘJ Argeș, Teodor Ionuț Minciună - inspector pentru educație timpurie, Cosmin Petrescu - președinte PNL Curtea de Argeș, Cătălin Andrei - purtător de cuvânt al PNL Argeș, și primarul Constantin Panțurescu. Aceștia au fost întâmpinați de directorul Claudia Mihaela Zafiu și personalul didactic, care i-au condus în clase și i-au prezentat celor mici.

Cele 4 grupe de la această unitate au avut amenajată câte o insulă de lectură, iar oaspeții s-au organizat îndată: Alina Ramona Manea a mers la Grupa Mare, Cătălin Andrei a făcut cunoștință cu Grupa Albinuțelor, Cosmin Petrescu a ales Grupa Fluturașilor, iar lui Constantin Panțurescu i-a revenit Grupa Florilor.

Experiența în învățământ și-a spus cuvântul în cazul inspectorului școlar general, prof. Alina Ramona Manea reușind cu ușurință să le stârnească interesul micuților, atrăgându-i cu întrebări și provocându-i să răspundă și să creeze conexiuni. Dar nici ceilalți oaspeți nu s-au lăsat mai prejos.


"Povestea elefănțelului Dodo" i-a cucerit pe copii prin vocea narativă a lui Cătălin Andrei, acesta fiind și cel care a donat către biblioteca grădiniței o colecție de cărți.

După lecturarea poveștii "Soldățelul de plumb", Cosmin Petrescu le-a arătat copiilor imagini cu cel mai bun prieten al său, câinele, apoi cei mici au fost provocați să vorbească despre animalele de companie din familiile lor și, astfel, conversația s-a dezvoltat frumos în jurul subiectului lansat.

La rândul său, edilul-șef al municipiului le-a propus grădinarilor să le povestească puțin despre cum a fost pentru el însuși etapa de grădiniță, după care a făcut trecerea la sesiunea de lectură.

La final, gazdele le-au oferit musafirilor diplome, în semn de recunoștință pentru timpul acordat. „Mulțumim doamnei Inspector Școlar General, prof. Alina Manea, domnului Inspector pentru Educație timpurie, prof. Teodor Minciună, domnului primar Constantin Panțurescu, pentru acțiunea desfășurată, domnului președinte PNL- Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu și domnului Cătălin Andrei pentru cărțile oferite copiilor și pentru că ne-au fost alături la acest eveniment!”, a fost mesajul directorului unității, Claudia Mihaela Zafiu.
