Debutul primăverii, sărbătorit la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș

Primăvara este unul dintre cele mai așteptate anotimpuri ale anului. După o iarnă geroasă și mohorâtă, căldura blândă și parfumul simbolic al zambilelor marchează începutul unei noi etape, una îmbelșugată unde totul revine la viață. În România, startul primăverii este simbolizat de Mărțișor, un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția noastră, dar și a unor populații învecinate. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

În toată țara, oamenii s-au pregătit pentru a celebra noul anotimp, cumpărând și dăruind aceste simboluri gingașe doamnelor și domnișoarelor. La Biblioteca CDI de la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș, elevii și cadrele didactice au desfășurat activități dedicate zilei de 1 Martie, în cadrul proiectului „Mitologie românească - Obiceiuri și tradiții de Mărțișor”.
Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa, atât la români, cât și la bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. În mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele latin indică altceva.

Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Dualitatea este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Copiii de la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș au avut parte de o lecție specială dedicată acestei sărbători și au învățat despre originile ei, dar și despre legendele care s-au născut odată cu începerea primăverii, cea mai cunoscută fiind cea a Babei Dochia, unul dintre cele mai importante personaje din mitologia românească. În credința populară se spune că primele zile ale lunii martie sunt numite babe. În România există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o „babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme.

Elevii au vizionat clipuri educative, și-au luat notițe și au pregătit o expoziție cu texte, numită „1 Martie - Legenda Mărțișorului”. La final, nu a lipsit „Mărțișorul literaturii române” al lui Ion Creangă, fiind amintit cu bucurie și emoție: „Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.” (Amintiri din copilărie). De la această primăvară, cu toții își doresc aceleași lucruri: pace, liniște și belșug cât cuprinde.
