La „Mircea cel Bătrân”, elevii sunt încurajați să comunice cu Dumnezeu

„Rugăciunea în familie”, o nouă activitate înscrisă în cadrul parteneriatului educațional-catehetic „Biserica și Școala” dintre Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză, a fost organizată zilele trecute.
Activitatea comună, propusă și coordonată de prof. înv. primar Otilia-Daniela Ionescu și de prof. de Religie, Maria-Gabriela Savu, s-a încadrat în calendarul activităților din semestrul al II-lea. Astfel, elevii de clasa a IV-a B au amenajat în sala de clasă un colț de rugăciune al mulțumirii și al regăsirii de sine, un unde copiii se opresc, se închină, își trimit în gând dorințele și promit că își vor asculta părinții și dascălii. Organizatorii le-au explicat că „Rugăciunea este calea prin care omul comunică cu Divinitatea și își pune sufletul în mâinile Creatorului. Prof. Maria-Gabriela Savu are misiunea nobilă de a crea în universul copiilor imaginea micului creștin, de a-i ajuta să-și depășească temerile, să-și expună întrebările, să-și exprime observațiile asupra a ceva ce nu vedem, dar există în ființa noastră încă de la naștere.”.

În cadrul orei, copiii au citit creațiile lor - propriile rugăciuni scrise și desenate, expuse apoi pe panoul din Colțul de Rugăciune.
La activitate au participat și directorii școlii, profesorii Cornelia-Marcela Sârbu și Gheorghe-Romeo Retevoi, care au fost încântați de receptivitatea elevilor.

Din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au fost prezenți pr. Dan-Florin Obrocea, consilier Învățământ și Activități cu Tineretul (care a adus binecuvântarea ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului), și pr. Vasile-Cornel Ilina, coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, lecția prezentată la clasă este înscrisă în calendarul activităților educațional-catehetice eparhiale dedicate anului 2022 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Tema prezentată este înscrisă în Concursul Naţional Catehetic Rugăciunea în viaţa mea organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 noiembrie 2021 - 21 mai 2022.
