Cum se explică nebunia scumpirii materialelor de construcţii
În ultimul an, creșterea costurilor în domeniul construcțiilor i-a adus în pragul disperării pe mulți dintre români. Concret, între 15% şi peste 100% sunt procentele cu care s-au majorat preţurilor principalelor materiale de construcţii din martie 2021 până în martie 2022, în condiţiile în care şi în primăvara anului trecut aceleaşi materiale trecuseră deja prin câteva runde de scumpiri.
Cele mai mari urcări de preț se văd la plăcile OSB (plus 103% din martie 2021 până în martie anul acesta), la ţeava rectangulară (plus 118%) şi la panourile sandwich (plus 121%).
În același timp, o cărămidă a ajuns să coste peste 10 lei, faţă de 7,4 lei cu un an în urmă. Un metru pătrat de pavaj costă 67,1 lei, de la 41,3 lei în primăvara lui 2021, iar un kilogram de fier-beton este acum 6,95 lei, cu 88% mai scump faţă de martie 2021.
Pentru a înţelege și explica aceste scumpiri, trebuie urmărit procesul de fabricare a unui produs, care formează un lanţ întreg, pentru că nicio componentă nu este independentă, toate verigile fiind în strânsă legătură unele cu altele.
De pildă, oţelul în mod special, materie primă pentru foarte multe companii cu activitate în construcţii, a trecut prin majorări de preţ considerabile încă de la finalul anului 2020, îngreunând activitatea producătorilor de acoperişuri, hale metalice sau panouri termoizolante.
În prezent, industria locală a construcţiilor se aşteaptă la noi scumpiri ale oţelului pe fondul războiului din Ucraina, ţară care era un furnizor important pentru firmele din România. Cu toate acestea, companiile cred că impactul nu va fi foarte puternic, existând alternative în alte ţări, precum Turcia, Grecia, Bulgaria şi Republica Moldova. Transportul ajunge să reprezinte 10% din preţul materialelor de construcţii, iar bitumul – material esenţial pentru infrastructură – a urcat cu 50% astăzi faţă de media anului trecut.
Printre factorii care au determinat această evoluţie ascendentă a preţurilor se numără majorarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, dar şi transportul.
Dacă luăm ca exemplu plăcile de gips-carton, se cunoaște că 70% sau 80% din producţia acestui material se bazează pe reziduurile rezultate din arderea cărbunelui în termocentrale şi doar restul pe extracţia din cariere de ipsos. E de înțeles ce ar presupune închiderea termocentralelor chiar și numai din această perspectivă.
În plus, comercianții susțin că stocurile la materiale de construcţii sunt, în prezent, la niveluri mici, întrucât pandemia ne-a lăsat „moștenire” o inflaţie de 20%. Să nu uităm că România nu mai are combinate metalurgice în care să se producă oţel-beton. Cu alte cuvinte, problema noastră nu o reprezintă materialele de construcţii, ci materiile prime, pentru că noi nu mai producem nimic, industria noastră este moartă: nu producem oţel, iar petrochimia României nu există!
