Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 19:41

Egregora a ajuns la Corbeni!

Zilele trecute, primarul Nicolae Dinică de la Corbeni a fost prezent la filmările celui mai fascinant film cu tematică istorică din România realizat de la Revoluție încoace. Este vorba despre „Egregora: Comoara pierdută”, regizat de Andrei Chiriac, un proiect impresionant pe care vi l-am prezentat pe larg în paginile noastre în urmă cu un an: https://www.argesexpres.ro/index.php/cultura/38215-egregora-secretul-coifului-de-aur-primul-serial-de-televiziune-istoric-romanesc-o-aventura-captivanta-prin-timp-si-legende.

În această perioadă, trilogia se filmează în zona Corbeniului, și, așa cum vă dezvăluiam la vremea scrierii materialului amintit, acțunea filmului se derulează în unele dintre cele mai frumoase locuri din țara noastră. Cât privește distribuția, amintim că ne vom întâlni cu actori precum Maia Morgenstern, Gelu Nițu, Ștefan Velniciuc și Daniel Nuță.
Filmările au început în 2018, iar în final vor fi 36 de episoade, împărțite în trei serii a câte 12. Au fost turnate deja secvențe în locuri precum Munții Piatra Craiului, Cazanele Dunării, Sfinxul, Peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei, Lacul Bâlea și, în perioada următoare, se va filma și la Corbeni în apropierea locului unde se presupune că ar fi avut loc bătălia de la Posada din anul 1330.

Regizorul Andrei Chiriac a menționat în repetate rânduri că va filma în toate locurile cu rezonanță din România, care oferă peisaje spectaculoase, astfel încât filmul să fie în același timp o veritabilă unealtă de promovare a frumuseților țării noastre.

„România este un izvor nesecat de legende, basme și povești. Din păcate, în ultimele decenii, poveștile și basmele au fost neglijate aproape în totalitate, iar generațiile tinere se orientează spre mituri, eroi și legende care aparțin altor culturi. Vedem din ce în ce mai des că filmele bazate pe legende precum «Stăpânul Inelelor», «Harry Potter», «Războiul Stelelor» sau «Urzeala tronurilor» etc. sunt foarte vizionate și apreciate de publicul român și m-am gândit că ar fi timpul să le oferim un film inspirat din legendele și miturile autohtone”, a spus acesta.

Pin It