Mai multe medicamente ar putea dispărea din farmacii

Producătorii de medicamente din România se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte livrarea materialelor de ambalat produse farmaceutice, ca foliile de aluminiu, de plastic sau hârtia specială pentru prospecte. Pe lângă întârzierile privind livrarea materialelor, o mare problemă o reprezintă majorarea preţurilor acestora. Acest lucru va fi resimţit în costul final din farmacii, avertizează Dragoş Damian, CEO al fabricii Terapia Cluj.
„Furnizorii internaţionali încep să informeze despre prelungirea timpului de livrare a comenzilor pentru folie de aluminiu, folie de plastic şi hârtie specială pentru ambalaje şi prospecte, de la trei luni la şase luni. Asta înseamnă o presiune enormă pe capitalul de lucru, care deja este întins la maximum din cauza creşterii costurilor cu materiile prime, excipienţii şi utilităţile. Unele materii prime s-au scumpit deja şi cu 800% şi în aceste cazuri deja fabricile de medicamente din ţară au fost obligate să facă stocuri de şase luni“, a explicat Dragoş Damian.
