Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 17:23

Despre Paște și sărbătorirea în familie, cu beneficiarii D.A.S.

 

Zilele trecute, la Centrul de Zi pentru Recreerea Pensionarilor din cadrul Direcției de Asistență Socială Curtea de Argeș (director, Mariana Moise) a avut loc o întâlnire cu temă pascală, legată de ciocnitul ouălor, gustarea cozonacilor pregătiți cu drag, momente împreună și amintiri frumoase cu familia din centru. S-a discutat îndelung despre importanța unei atmosfere plăcute în preajma sărbătorilor creștinești. „Paștele reprezintă un moment al sacrificiului, dar și al unui nou început al speranțelor în viitor. Există foarte multe tradiții și obiceiuri specifice diferitelor zone din țară, printre care cele mai populare sunt coloratul ouălor în roșu, prepararea bucatelor, precum pasca și cozonacul. De asemenea, fiindcă Paștele e una dintre sărbătorile care se celebrează în familie, am încercat să le dăm beneficiarilor noștri sentimentul de acasă, pentru că acolo, la centru, noi chiar suntem ca o familie!”, a declarat Mariana Moise.

 

Pin It