Aproape 15 milioane de oameni au murit din cauza pandemiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a concluzionat că pandemia de coronavirus a cauzat 14,9 milioane de decese la nivel global în ultimii doi ani. Cifrele includ atât persoanele care au murit din cauza infecţiei cu Covid-19, cât şi pe cele cu boli şi răni şi care au decedat din cauza serviciilor de sănătate suprasolicitate şi a restricţiilor. Cifra totală a morților cauzate de coronavirus este de peste 6,2 milioane, a indicat OMS referitor la cifrele trimise către organizaţie de la statele membre.
OMS a solicitat mai multe investiţii în asistenţa medicală globală, astfel încât tratamentul care salvează vieţi să nu fie amânat în timpul unor crize precum pandemiile. Institutul SUA pentru Valori şi Evaluare a Sănătăţii a ajuns la o concluzie similară cu cea a OMS, cu o estimare de 15,4 milioane de decese cauzate de pandemie până la sfârşitul anului 2021. Experţi ai OMS au ţinut cont de faptul că multe morți au fost prevenite datorită restricţiilor impuse de Sars-CoV-2. Aceasta include mai puţine accidente rutiere şi de muncă pentru că mulţi oameni au rămas acasă în timpul lockdown-urilor.
