Festivitate și slujbă de pomenire a rezerviștilor trecuți în eternitate, la Troița Vânătorilor de Munte din Orașul Regal

După doi ani în care pandemia nu a mai permis manifestările prilejuite de diverse sărbători înscrise în spațiul cultural-social românesc, rezerviștii militari din garnizoana Curtea de Argeș au revenit la programul tradițional de Ziua Rezervistului Militar și cea a A.N.C.M.R.R. Astfel, joi, în avansul datei de 31 mai, când este dublă sărbătoare, Filiala Județeană Argeș „POSADA” a organizat un Trisaghion - slujbă de pomenire pentru colegii rezerviști adormiți în Domnul, bucurându-se pentru această activitate de binecuvântarea ÎPS Calinic - Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

La Troița Vânătorilor de Munte, într-o atmosferă încărcată de emoție, alături de membrii organizației, s-au aflat familiile colegilor dispăruți dintre noi, oficialități - primarul Constantin Panțurescu și viceprimarul Ștefan Dumitrache, managerul ARGCOMS Curtea de Argeș, Sandu Nichita, profesori, medici etc..

După primirea oficialităților, trecerea, salutul drapelului și Gărzii de Onoare, s-a intonat Imnul Național. Apoi a început slujba de pomenire a colegilor rezerviști trecuți în eternitate, iar festivitatea a continuat cu alocuțiuni din partea invitaților la această manifestare.


Au luat cuvântul: preotul consilier Andrei Michai, care a prezentat Mesajul Arhieresc cu prilejul Zilei Ostașului Rezervist Român: „Binecuvântat și vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea eroilor care, însuflețiți fiind de credință, nădejde puternică și dragoste față de țară s-au săvârșit pentru binele neamului nostru românesc, apărarea patriei, a credinței strămoșești, pentru unitatea și independența poporului român, dobândind astfel de la Dumnezeu pacea și odihna veșnică! Amintirea lor nu va fi niciodată trecută cu vederea, iar aceasta se manifestă în chip văzut, prin înălțarea de monumente și edificii în memoria lor, în locuri încărcate de istorie, ca faptele lor mărețe să dăinuie de-a pururi în inimile urmașilor! Să ne rugăm pentru cei care au plecat în țara de peste veacuri. Biserica se roagă pentru cei care activează sau au activat în structurile armatei române, pentru că au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu!”

Edilul-șef Constantin Panțurescu a punctat: „Această zi este una specială pentru că este dedicată unei instituții care de-a lungul istoriei a constituit și rămâne un reper de stabilitate și încredere pentru poporul român. Armata este o instituție credibilă și apreciată, iar militarii și-au înțeles menirea cu toate riscurile și constrângerile meseriei lor”, încheind cu urări de bine pentru cei care continuă să-și facă datoria pentru țară...

A urmat Comandantul B.33 V.M. „Posada” Curtea de Argeș, Lt. col. Costinel Popa, care a adresat urări de sănătate și recunoștință pentru camarazii rezerviști militari: „Gândurile noastre de apreciere și respect se îndreaptă către cei care ați pus întreaga activitate în slujba patriei, îndeplinind, la cel mai înalt nivel de performanță, serviciul militar. Prin profesionalism, spirit de sacrificiu, loialitate, ați contribuit la prestigiul armatei române în domeniul securității și apărării. Continuați să vă bucurați de admirație publică și puteți îndruma tânăra generație spre îmbrățișarea carierei militare, prezentând într-un mod realist ceea ce înseamnă cariera militară, pentru că sunteți modele, sunteți noi în viitor!”, au fost cuvintele sale.

În semn de respect și recunoștință, președintele Filialei Județene Argeș „POSADA”, col. (rtr.) Laurențiu Domnișoru a înmânat o amforă și o plachetă omagiale Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului și primarului municipiului Curtea de Argeș.

Surpriza cea mare a venit, însă, din partea Arhiepiscopiei: a fost conferită Medalia Creștin Ortodoxă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului „SFÂNTUL NEAGOE VODĂ BASARAB”, ca semn al prețuirii și binecuvântării Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, „pentru dragostea, vrednicia și ajutorul arătate Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului de-a lungul vremii”, pentru col. (rtr.) Laurențiu Domnișoru - Președintele Filialei Județene Argeș „POSADA”.
Spre final, primarul Panțurescu a înmânat cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în semn de „apreciere și recunoștință pentru serviciul în slujba comunității, a onoarei, patriotismului și demnității personale”, DIPLOME DE EXCELENȚĂ unor membri ai Filialei Județene Argeș „POSADA” a A.N.C.M.R.R..

Festivitatea s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la Troița Vânătorilor de Munte, în memoria rezerviștilor militari trecuți în eternitate.
