Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 15:06

Proiect Covid-19, finalizat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş

Unitatea spitalicească a anunțat finalizarea proiectului cu titlul „Creşterea capacităţii de prevenire şi gestionare a crizei sanitare cauzate de Covid-19 la Spitalul Municipal Curtea de Argeş”, proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10 - Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei. Perioada de implementare a proiectului a fost de 8 luni, respectiv 1 mai 2021-31 august 2022, conform Contract de Finanţare.


Obiectivul l-a reprezentat acordarea finanţării nerambursabile de către AM POIM pentru implementarea Proiectului. Acesta a avut ca principale rezultate, următoarele: îmbunătăţirea capacităţii de îngrijire şi tratament a pacienţilor, precum şi gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza Covid-19 prin achiziţionarea de echipamente medicale destinate intervenţiilor realizate în Spitalul Municipal Curtea de Argeş; utilizarea echipamentelor medicale achiziţionate în scopul prevenirii, diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi/suspecţi de Sars-CoV-2; gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza coronavirusului la nivelul unităţii sanitare care asigură asistenţă medicală pacienţilor testați pozitiv cu virusul, în Judeţul Argeş.


Valoarea totală a proiectului, valoarea eligibilă aprobată precum şi cea eligibilă nerambursabilă din FEDR-REACT EU a fost de 17.913.252,55 lei. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională - REACT EU prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Pin It