Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 13:58

Rezultate surprinzătoare ale primului studiu post-pandemie Covid-19, în rândul vârstnicilor

Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației „Dan Voiculescu”, a declarat că prin acest studiu s-a propus evaluarea stării socio-emoționale și de sănătate a vârstnicilor, precum și obținerea unor date despre accesul acestora la servicii medicale și la servicii media de informare, în timpul pandemiei Covid 19. „Studiul este valoros prin unicitatea sa, fiind singurul certificat despre evaluarea efectelor pandemiei în rândul seniorilor, dar și prin valoarea datelor obținute, care pot fi utilizate în dezvoltarea unor proiecte noi sau generarea unor politici publice pentru seniori”, a spus aceasta.

Concluziile studiului

Evaluarea stării de sănătate a urmărit gradul de afectare în funcție de gen prin modul de infectare, forma dezvoltată și recuperarea după boală. În concluzie, femeile au fost mai predispuse la prima infecție decât bărbații, 82% față de 79%, dar recurența bolii a fost mai mare la bărbați. Boala a avut o prevalență mai mare în rândul cardiacilor decât a altor boli cornice - 38% dintre femeile cu boli cronice erau cardiace, spre deosebire de 8%, în rândul femeilor obeze. Simptomele au fost, în mare parte, aceleași, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, mai puțin pierderea gustului și a mirosului, care a apărut, cu un procent de 5% mai mare în rândul bărbaților. Între pacienții care au manifestat forme severe ale bolii, prevalența a fost mai mare cu 3% în rândul femeilor.

Tendința de a consuma antibiotice fără recomandarea medicului

Aici, 69% dintre vârstnici nu iau antibiotice fără prescripție medicală, iar în cazul unei probleme, 82% preferă consultul medical, în vederea unei prescripții. Vârstnicii au continuat să meargă la medic în timpul pandemiei, au luat tratament pentru bolile cronice și au recoltat analize. Dintre ei, 37% au mers la medic de 2-3 ori pe an, iar 17% nu au mers deloc.
Evaluarea statusului emoțional a urmărit dinamica relațiilor interumane în pandemie. Pentru 18% dintre vârstnici, izolarea a fost principala schimbare produsă de pandemie, iar 20% au continuat să se întâlnească cu prietenii de câteva ori pe lună.

Gradul de afectare pshihică în funcție de gen

La acest capitol, 40% dintre bărbați și 37% dintre femei au fost foarte puțin afectați de pandemie și un procent egal de 7% s-au declarat foarte afectați de ea. Accesul la mijloace media de informare a urmărit canalele și mijloacele media utilizate de vârstnici. Concluzie: 94% dintre respondenți utilizează TV, 37% utilizează și radio, 28% internet.

Concluziile studiului „Evaluarea stării fizico-emoționale, post-pandemie, în rândul seniorilor din România” au fost prezentate în cadrul unei Mese Rotunde, la care au participat medici, academicieni, specialiști în gerontologie și reprezentanți ai instituțiilor publice din cadrul Guvernului, precum și ONG-uri și asociații, implicate în activități care sprijină îmbătrânirea activă. Printre invitați s-au numărat: Cristian Vasilcoiu – Secretar de Stat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Doina Pârcălabu – Secretar de Stat, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Iulian Stănescu – cercetator, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, Dr. Marius Geantă – Președinte Centrul pentru Inovație în Medicină.

Studiul a fost realizat în parteneriat cu Asociația „Institutul pentru Îmbătrânire Activă” și Centrul Medical „Dr. Furtună Dan”, de către Centrul de Sociologie Urbană și Regională, în perioada aprilie-mai 2022, pe un eșantion de 1.200 de respondenți, rezidenți în România, atât în mediul urban, cât și rural, cu vârste de 50+. Marja de eroare a fost de +/- 2,8%.

 

Pin It