Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 13:58

Asociația Bolnavilor de Cancer Argeș, o rază de speranță pentru pacienții oncologici și cei cronici!


CANCER - cu toții ne-am izbit de acest cuvânt, fie că l-am auzit la ştiri, ne-a povestit o cunoştinţă despre el, fie că am citit pe internet despre această boală grea şi meschină, care nu face nicio diferenţă între oameni atunci când loveşte. Termeni ca tumoră, neoplazie, neoplasm, malignitate, sunt folosiţi drept sinonime pentru a denumi cancerul. Din nefericire, această maladie poartă cu ea conotaţii şi încărcături emoţionale negative în orice context ar fi întâlnită. La momentul actual al dezvoltării şi cercetării ştiinţifice, nu există certitudinea cauzei apariţiei acestei boli, excepţie fiind cancerul pulmonar, a cărui cauză este strâns legată de cea a consumului de ţigări şi unele tipuri de cancer de col uterin, în care infecţia cu anumite tulpini de virus HPV este necesară, dar nu suficientă, pentru a favoriza apariţia acestora...


Conform mai multor studii, în SUA, una din două femei şi unul din trei bărbaţi vor dezvolta cancer de-a lungul vieţii. Un procent similar a fost raportat şi în Marea Britanie, unde un nou studiu publicat susţine că unul din doi oameni va fi diagnosticat cu o formă de cancer la un moment dat. Cancerul este o problemă serioasă de sănătate şi în Uniunea Europeană, inclusiv în România, care are în evidențe peste jumătate de milion de pacienți oncologici. La noi, cancerul este a doua cauză a mortalităţii, după bolile aparatului circulator. Totuşi, astăzi, cancerul nu mai este o sentinţă de condamnare la moarte, ci o maladie care în foarte multe cazuri poate fi depăşită cu bine. Similar cu o boală cronică. Însă pentru a supravieţui unui astfel de eveniment deloc improbabil sunt necesare câteva lucruri. 40% dintre cancere pot fi prevenite - aşa ne spun studiile existente. Cum facem însă să reuşim asta? În principal prin eliminarea factorilor de risc şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Sunt lucruri pe care le cunoaştem cu toţii. Factorii de risc cu caracter general sunt - dincolo de istoricul personal sau familial de cancer - fumatul, obezitatea, consumul de alcool, unele infecţii virale (cum ar fi papilomavirusul uman - HPV), diverse produse chimice şi expunerea la radiaţii, inclusiv la radiaţii ultraviolete.


ABC Argeş, înfiinţată pentru a veni în sprijinul celor cu probleme de sănătate
... şi nu ne referim aici doar la "boala secolului", ci și la acei pacienți cu alte afecțiuni cronice, care, de asemenea, au nevoie de susținere și ajutor. Deși bazele înființării asociației au fost puse la sfârșitul anului trecut de către fondatorul Tomi Chipurici, tatăl apreciatului medic oncolog Otilia Chipurici, de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, din cauza birocrației, abia în luna aprilie a acestui an Asociația Bolnavilor de Cancer și cronici din județul Argeș a fost înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor. "Mă bucur că în sfârșit pacienții din județul nostru vor avea un sprijin puternic și reprezentare în lupta cu cancerul și bolile cronice, alături de medicii și personalul medical dedicat. Vom lupta pentru drepturile pacienților, a aparținătorilor și a cadrelor medicale, pentru creșterea calității actului medical, asigurarea de medicamente necesare pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale bolnavilor de cancer și a celor cu afecțiuni cronice grave. Doamne ajută să fie de bun augur!", declara, cu entuziasm, la vremea respectivă, Tomi Chipurici, președintele ABC Argeș.


Familia Chipurici, formată din Tomi, Nora și Otilia este definiția elocventă a empatiei, bunătății, căldurii și sociabilității. Vin de la Oradea și s-au stabilit în Curtea de Argeș odată cu alăturarea Otiliei ca medic oncolog la unitatea spitalicească din Orașul Regal, în 2018. De atunci, au oferit sprijin medical, psihologic și moral, multor bolnavi năpăstuiți de soartă...


Dr. Otilia Chipurici, un medic extrem de iubit de pacienți!
Nu este părerea mea, subiectivă, ci a oamenilor care "i-au trecut prin mâini", celor care le-a adus vindecare, le-a prelungit viața, cu care a empatizat, sau cărora prin tonul cald și zâmbetul duios le-a adus alinare în clipele cele mai grele din viață. Prin Otilia se adeverește zicala conform căreia "Bine faci, bine găsești!", iar asta s-a văzut în susținerea numeroasă pe care a avut-o atunci când unii neaveniți, din interese meschine, au vrut s-o înlăture din spital, fără să le pese de soarta celor peste 1.500 de pacienți oncologici din evidențe și de faptul că este medicul cu cei mai buni indicatori din spital! Și aici vreau să punctez faptul că la Curtea de Argeș sunt, așadar, peste 1.500 de bolnavi de cancer în evidențe și un singur medic oncolog, în timp ce la Pitești, de exemplu, de același număr de pacienți se ocupă 4 medici. Revenind la susținerea și dragostea pe care i-o poartă cei din jur, vă fac cunoscute numai câteva dintre comentariile unor argeșeni:

"Colectivul medical condus de către dr. Otilia Chipurici este unul profesionist, complet dedicat îngrijirii și tratării bolnavilor oncologici, dovadă că tot mai mulți bolnavi de cancer vin să se trateze la secția Oncologie a Spitalului Curtea de Argeș. Conducerea unității ar trebui să ia măsuri de extindere și modernizare a acestei secții, cât și de ajutorare a colectivului medical în activitate", a punctat Cornel Dumitrescu. De asemenea, Ana Stoenescu este de părere că "avem această oportunitate să beneficiem de un doctor tânăr, bine pregătit, implicat și dedicat profesiei și pacienților, așa cum este dr. Otilia Chipurici, dar nu știm să o și păstrăm. Păcat că astfel de medici nu sunt lăsați să își desfășoare activitatea, iar în loc să fie sprijiniți, sunt înlăturați. Este adevărat că Secția de Oncologie de la Curtea de Argeș se ridică la un alt nivel față de restul secțiilor din spital, iar acesta este meritul medicului și echipei sale. Nu înlăturați astfel de oameni! Care sunt interesele? De ce nu primează binele pacienților? Haideți să apărăm și interesele bolnavilor. Numărul pacienților oncologici a crescut cu 80% și urmează același trend crescător, vă rog să vă interesați. Este boala secolului și ar trebui acordată mai multă atenție". Deși nu este întocmai conturată miza pentru care se dorește îndepărtarea medicului oncolog și faptul că e supus unor presiuni repetate din partea unor "marionete" pentru care unicul scop este de a-și burduși buzunarele, jucându-se astfel cu viețile a 1.500 de suflete, cert este că plecarea forțată a dr. Chipurici ar stârni o adevărată revoltă în care mii de oameni ar lua cu asalt unitatea spitalicească și alte instituții...


Înființarea Secției de Oncologie și angajarea unui nou medic!
În acest moment, la Spitalul Municipal Curtea de Argeș nu există o secție propriu-zisă de Oncologie, ci este improvizat un compartiment, cu 3 saloane a câte 5 paturi. Pe lângă pacienții internați, medicul oncolog Otilia Chipurici mai consultă în medie 14 bolnavi pe zi, în Ambulatoriu. Este o muncă titanică, asiduă, de peste 10 ore/zi, care necesită aducerea imediată a unui nou medic, sporind astfel randamentul serviciilor oferite, spre binele suferinzilor.

"Chiar dacă pacienții nu au speranța de a se construi o nouă clădire pentru bolnavii de cancer din Curtea de Argeș și împrejurimi, ei își exprimă dorința ca măcar să se dezvolte și să se extindă actualul Compartiment de Oncologie care prin capacitatea actuală nu mai face față unui număr îngrijorător de mare de persoane diagnosticate cu cancer, motiv pentru care bolnavii sunt amânați cu consecințe fatale pentru unii, totul din cauza lipsei de paturi existente! Ca atare, se impune de urgență mărirea capacității actuale cel puțin cu încă un salon (cinci paturi) de spitalizări continue prin alocarea și transformarea unei încăperi din vecinătate, în salon. De asemenea, este necesară aducerea urgentă a încă unui medic oncolog pentru a ține piept actualului aflux de pacienți. În numele tuturor bolnavilor oncologici din zona Curtea de Argeș, cerem ajutorul factorilor de decizie la nivel local și central pentru rezolvarea acestor probleme.

Am apelat și la Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România și am găsit deschidere în persoana domnului Cezar Irimia, președintele federației, dânsul ne-a oferit susținere și ajutor pentru găsirea unor soluții de extindere și dezvoltare a Compartimentului de Oncologie", a precizat Tomi Chipurici. Cezar Irimia este acea voce care strigă nevoile pacienților cu cancer în lupta pentru supraviețuire. Domnia sa este de două ori supraviețuitor al cancerului, de fiecare dată având norocul să-l depisteze într-o formă incipientă. Însă, a ajuns un lider al pacienților bolnavi cu cancer atunci când prietena sa a fost răpusă la numai 36 de ani de un cancer mamar. Acesta este un apropiat al familiei medicului oncolog de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, dr. Otilia Chipurici, motiv pentru care a venit și în întâmpinarea bolnavilor de cancer din Orașul Regal.

Bolnavii oncologici din Argeș, prezenți la evenimentele dedicate lor
Țara noastră marchează, în prima duminică a lunii iunie, Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, mulţumită unei iniţiative parlamentare din 2021 a Nicoletei Pauliuc, senator în Parlamentul României, iniţiativă care a devenit lege după ce a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an. Astfel, pe 5 iunie 2022, a fost sărbătorită pentru prima dată în România Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer. O parte dintre pacienții din județul nostru, membrii ai Asociației Bolnavilor de Cancer Argeș, dar și asistentul Cătălin Oancea și medicul oncolog Otilia Chipurici au participat, în plenul Senatului, la manifestarea dedicată Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer - o lege benefică și favorabilă pacienților oncologici - la invitația d-lui Cezar Irimia și a d-nei senator Nicoleta Pauliuc, amândoi supraviețuitori ai cancerului.

În altă ordine de idei, Conferința Națională a FABC România a fost un succes atât ca număr de participanți, calitatea celor prezenți, cât și prin tematica abordată, diversitatea și mai ales perspectivele de mare importanță pentru pacienți cum ar fi: terapiile personalizate având la bază testările genetice, decontarea acestor terapii, prezentarea celor mai noi terapii și medicamente inovatoare, cele mai moderne metode chirurgicale aplicate în țara noastră, în special în mediul privat, intenția decontării măcar parțiale ale acestor intervenții și multe alte subiecte de interes pentru pacienți și persoanele implicate. "ABC Argeș a avut o reprezentare la nivel de pacienți, aparținători, medicul curant care a avut o prezentare referitoare la relația medic-pacient și reprezentați ai staffului ABC. La final, Asociația noastră și medicul oncolog au primit Diplome de Excelență pentru implicare.

Mulțumim conducerii FABC România pentru organizarea impecabilă, din toate punctele de vedere a acestui eveniment. Iar nouă, Asociațiilor membre, ne revine sarcina de a transmite, de a informa pacienții din teritoriu de la firul ierbii cu tematica și noutățile abordate, de a iniția proiecte și programe benefice în favoarea dânșilor. Principalul mesaj al Conferinței a fost ca pacientul oncologic nu este și nu va fi niciodată singur!", a conchis Tomi Chipurici.

Pin It