Comunicat de presă - Asociația Bolnavilor de Cancer Argeș

„ABC Argeș nu are afinități sau preferințe politice și nici alte interese în afara acelora de a oferi susținere și ajutor bolnavilor oncologici și cu alte afecțiuni cronice, de a lupta pentru drepturile membrilor, pacienților și ale cadrelor medicale, pentru creșterea calității actului medical! Motivul acestui comunicat de presă îl reprezintă faptul că medicul oncolog este acuzat că ar fi declarat în spațiul public că pleacă și lasă pacienții de izbeliște, fără îngrijiri și tratament! Medicul nu a declarat niciodată acest lucru, și anume că îi lasă fără tratamentele necesare! Se încearcă discreditarea medicului prin nenumărate înscenări, manipulări, se abordează bolnavii, li se cer numerele de telefon, conturile de Facebook, apoi se dictează reducerea la tăcere a lor și a familiilor acestora. Ba mai mult, conducerea spitalului a solicitat psihiatrului și psiho-oncologului înscrisuri care să ateste impactul psihoemoțional asupra bolnavilor și al stresului generat dacă doctorul pleacă și îi lasă fără tratamente. Dar cel mai grav lucru îl reprezintă faptul că medicul se simte în pericol, chiar și din punct de vedere al integrității fizice, având în vedere că persoane din anturajul managerului sunt cunoscute în Curtea de Argeș pentru fapte de violență fizică și verbală, pentru șantaj, pentru dosarele aflate pe rol! ABC Argeș face apel la conducerea spitalului să fie în slujba pacienților și asiguraților, să lase medicii și tot personalul medical să lucreze în liniște și profesionalism! Nu ne dorim conflicte inutile și nici ca situația să degenereze și să ajungă subiect de interes național!”
