Precizări D.A.S. Curtea de Argeș în contextul caniculei

Direcția de Asistență Socială (manager, Mariana Moise) a transmis că, întrucât la Curtea de Argeș există aproximativ 200 de persoane vulnerabile (fără aparținători) cu risc în cazul perioadelor caniculare, pentru acestea au fost demarate măsuri de protecție. Astfel, în săptămâna 18.07.2022- 22.07.2022 echipe mixte formate din asistent social și inspectori au efectuat acțiuni de identificare a persoanelor care practicau cerșetoria în Municipiul Curtea de Argeș. În urma verificărilor, au fost identificate 7 persoane care cerșeau în diferite zone ale orașului, dar care nu aveau domiciliul pe raza localității, ci în comune limitrofe. Ca atare, specialiștii din cadrul direcției au contactat primăriile de domiciliu ale acestor persoane vulnerabile în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
De asemenea, prin centrele din structura direcției (Centrul de zi pentru persoane adulte cu handicap „Sfântul Justinian”, Centrul de Consiliere Socio-Educativă „Acces” și Centrul de Zi pentru Recreere Persoane Vârstnice) s-a oferit consiliere pentru toate persoanele beneficiare, dar și pentru vârstnicii singuri și/sau nedeplasabili, persoanele cu dizabilități, bolnavii cronici sau cu alte boli incurabile, persoane fără locuință/fără adăpost, persoanele beneficiare de ajutor social, acestora recomandându-li-se să evite deplasările în exteriorul locuinței, iar dacă situația o impune, ele să se facă pe distanțe scurte. Totodată, li s-a recomandat să se hidrateze corespunzător și să poarte accesorii indispensabile în astfel de situații (pălărie, ochelari de soare, umbrelă etc.).
„De luni până vineri, în intervalul orar 08.30 - 16.30, Direcția de Asistență Socială va răspunde solicitărilor acestora cu privire la satisfacerea unor necesități de bază, cum ar fi: efectuarea de mici cumpărături, achiziționarea de medicamente de primă urgență etc. (contravaloarea produselor solicitate fiind suportată de solicitant)”, a transmis Mariana Moise. Telefonul de contact al instituției este: 0248 708 923.
În plus, pentru preîntâmpinarea efectelor temperaturilor caniculare, în săptămâna 18.07.2022-24.07.2022 au fost constituite trei centre de prim ajutor și hidratare care funcționează între orele 08.30 - 16.30, în următoarele locații: Primăria Municipiului Curtea de Argeș, B-dul Basarabilor, nr. 99; Centrul de Cultură și Arte ”George Topîrceanu”, B-dul Basarabilor, nr. 59; Centrul de Zi pentru Recreere Persoane Vârstnice, B-dul Basarabilor, nr. 28A.
