Pepe a trezit spiritul latino din argeșeni!

Zilele Municipiului continuă în Curtea de Argeș cu seri incendiare și artiști valoroși, aleși pentru încântarea tuturor gusturilor publicului. Marți seara, Chante, Pepe, Carmen Ienci și Taraful au atras pe platoul din fața sălii de sport un număr impresionant de participanți. Din fericire, ploaia s-a ținut departe de arealul nostru, astfel că petrecerea și-a urmat nestingherită cursul firesc. Grătarele au continuat să sfârâie ca un refren pentru toți pofticioșii, porumbii s-au perpelit și ei în jar sau în apă clocotită, gogoșile, vata pe băț, înghețata și toate celelalte delicii au îmbiat trecătorii și au nenorocit dietele.

Scena a fost la mare căutare fiindcă se știa că avea să vină îndrăgitul Pepe. Artistul a promis un mare show și s-a ținut de cuvânt: a cântat, alături de band-ul lui, cele mai cunoscute piese latino ale sale. Trezind nostalgii cu melodiile alese, Pepe s-a bucurat de un feedback pozitiv, fiindcă publicul s-a alăturat concertului fredonând cu drag melodiile lansate de el.
Chante a adus în fața publicului piese consacrate din repertoriul turc sau grecesc, dar și din alte zone geografice. Atmosfera de petrecere a fost întreținută de Carmen Ienci și Taraful, care au invitat audiența la dans.
Zilele Municipiului mai au de oferit cinci seri de neuitat, așa că iată cu cine vă veți mai întâlni pe scena de la Curtea de Argeș:
Joi, 11 augut: Ionela Guzic, Valentin Sanfira, Bogdan Oncioiu, Cristina Turcu Preda. Program Clubbing cu DJ Bee și Mc Raisa.
Vineri, 12 august: Rona Riva, Liviu Puștiu, Champen (Columbia), Richy B. (Chile).
Sâmbătă, 13 august: Daniela Cernea, Seeya, Prometeu, Anna Lesko.
Duminică, 14 august: Ansamblul Argeșul al Centrului de Cultură și Arte George Topîrceanu, Mădălina Lupu, Ileana Machidon, Grațian Bădescu, Laura Țoc, Simi Belea, Ovidiu Homorodean, Nicu Paleru.
Luni, 15 august: copiii de la clasa de chitară a Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu”, Cristi Matei, Ana Maria Baltag Diaconu, Liliana Geapană, Maria Ghinea, Lavinia Furtună și Taraful Marin Alexandru, Nicoleta Nucă.
