Întâlnirea cu Dumnezeu prin pelerinaj, parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș

În pelerinaj, Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios. Semnificațiile spirituale, profunde, ale pelerinajului, arată în același timp folosul său spiritual atât pentru viața personală a pelerinului, cât și pentru viața Bisericii în general. Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, desfășoară la parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș, o școală de vară pentru tineri. În cadrul acestui proiect, părintele slujitor Florentin Ungurenuș a organizat un pelerinaj la mănăstirile argeșene și muscelene: Cetățuia, Nămăiești, Negru Vodă, Aninoasa, Slănic și Corbii de Piatră.
