Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 08:54

Zilele Municipiului, la final

Târgul Tradițional, desfășurat anual în cetatea Basarabilor, încă de pe vremea bunicilor noștri, a suferit de-a lungul anilor numeroase modificări, pornind de la locul organizării până la modul în care se derulează activitățile recreative pentru cei mici și cei mari. Probabil că, în prezent, el se află la cea mai bună formă a sa, cu atât mai mult cu cât a fost asimilat festivităților destinate sărbătoririi orașului.
La ediția din acest an, așa cum am menționat și zilele trecute, voia bună pentru vârstele mici a fost asigurată de cel mai mare şi frumos parc de distracții - trenulețe, mașinuțe, tiribombe, tobogane gonflabile şi alte mașinării atractive, în vreme ce, pentru părinți, organizatorii au pregătit concerte în fiecare zi şi grătare încinse la refuz, stropite cu bere rece din belșug! La toate acestea, s-au adăugat deliciile culinare din categoria „deserturi și gustări”. La mare căutare au fost gogoșile cu topping, tradiționalul cozonac secuiesc Kurtos kalacs, vata pe băț, porumbul fiert sau copt și turta dulce...

Argeșenii s-au bucurat de mâncarea gustoasă, de produsele tradiționale diversificate şi de muzica unor artiști îndrăgiți ai momentului. Oameni de toate vârstele au fredonat la unison cu interpreții piese cunoscute inclusiv peste hotare, iar atunci când muzica a trecut în registrul popular, s-au încins hore în fața scenei. În ansamblu, a fost un festival încărcat de nostalgie, dar şi de voie bună, cu distracție şi concerte care au adunat un public mixt și numeros în fiecare seară, indiferent de condițiile meteorologice.

Partea cea mai „picantă” în materie de muzică a fost rezervată pentru ultimele trei zile de sărbătoare. Anna Lesko și Prometeu (sâmbătă), Ovidiu Homorodean și Nicu Paleru (duminică) și Nicoleta Nucă (luni, de Sf. Mărie) au atras o mulțime de oameni. În program au fost inserate și tinerele vlăstare din zona noastră care se pregătesc să devină artiști veritabili (canto și chitară) cu prof. Cristian Constantin Matei sau la Școala Populară de Arte și Meserii. Aceștia au interpretat șlagăre naționale și internaționale, care au încununat cu mândrie părinții aflați în preajma scenei.

Sâmbătă seara, Anna Lesko și dansatoarele sale au generat un show de proporții, încins la maximum de frumusețea fetelor și mișcările îndrăznețe de dans. Dincolo de asta, cunoscutele melodii ale solistei au fost un bun prilej pentru public să-și mai dreagă vocile și să încerce puțin karaoke. Formația Prometeu a fost special aleasă pentru iubitorii de rock. Trupa a fost înființată în anul 1986 în Horezu, de către Nelu Diaconu împreună cu Dan Loghin, Ștefan Ionașcu, Nelu Moraru, Cătălin Covrescu și Gigi Aprodu și are fani în toată țara, dar și peste hotare. „Singur”, „Amintiri”, „Viața pe motor” sunt doar trei dintre cele mai cunoscute piese ale lor, potrivite pentru nostalgicii rockului de altă dată...

Duminică, Ovidiu Homorodean și Nicu Paleru au schimbat registrul, astfel că atmosfera de petrecere s-a resimțit la cote înalte. Audiența a ascultat și fredonat cântece despre viață, în versurile cărora era imposibil să nu se regăsească măcar unii dintre participanți.

Luni, Nicoleta Nucă a încheiat apoteotic Festivalul, cu un concert de muzică ușoară – pop pe gustul tuturor. Artista s-a făcut remarcată în urmă cu câțiva ani la audițiile X Factor, pentru ca apoi să-și lanseze cariera în industria muzicală. Vocea ei puternică a generat „piele de găină” în rândul ascultătorilor, iar din repertoriu n-a lipsit piesa celebră de la radio – „Nu Sunt”.

Așa cum s-a putut observa, și anul acesta, Curtea de Argeș a avut parte de o explozie de culoare, tradiție și diversitate în cadrul Festivalului Estival organizat de Autentic Events, în parteneriat cu administrația publică locală, pentru a se sărbători ca la carte Zilele Municipiului.

Pin It