Bacalaureat de toamnă în Argeș: un eliminat la prima probă!

Examenul Național de Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, a început marți, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Ieri a avu loc proba obligatorie a profilului, iar astăzi se va derula proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată vineri, 19 august, dar în județul Argeș nu avem absolvenți care să o susțină.
În județul Argeș, Examenul de Bacalaureat este organizat în 5 centre de examen, după cum urmează: Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, Pitești; Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Pitești; Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima”, Pitești; Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Curtea de Argeș; Liceul Tehnologic „Dan Barbilian”, Câmpulung. Pentru procesul de evaluare a lucrărilor a fost desemnat 1 centru de evaluare.
Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 1.115 candidați, dintre care 680 din promoția curentă, respectiv 435 din cele anterioare. Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Marți, pentru proba proba E.a), la disciplina Limba și literatura română, în cele 5 centre de examen constituite în județul Argeș s-au înscris pentru susținere 567 de candidați (511 profil real și 56 profil uman). Au fost prezenți 481 candidați și au absentat 86 candidați. S-a înregistrat o tentativă de fraudă.
Subiectele și baremele de corectare elaborate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație se regăsesc la adresa subiecte.edu.ro.
