Festivalul de Tradiții Argeșene de la Corbeni, un veritabil colț de rai al culturii populare autentice!

Comuna Corbeni, cunoscută în vechime, până spre anul 1864, sub numele Cheiani, ocupă partea nordică a judeţului Argeş, la o distanţă de 55 km de Piteşti şi 20 km de Curtea de Argeş, având o suprafaţă de 6.184 hectare de teren, la o altitudine cuprinsă între 600 şi 1.227 m sub poalele masivului Albina, Pleaşa şi Ghiţu (Vârful Chiciora). Transportul feroviar nu mai are loc din 1966, fiind desfiinţat cu ocazia lucrărilor Hidrocentralei Vidraru, când a fost pus capăt liniei ferate forestiere Curtea de Argeș - Corbeni - Cumpăna. Dar localitatea se bucură de una dintre cele mai celebre căi de comunicaţie rutieră, Transfăgărăşanul, care preia DN Bucureşti - Piteşti - Curtea de Argeş, pe traseul Corbeni - Vidraru - Bâlea.

Peisajul mirific al acestor meleaguri a născut legende și încântă călătorul, indiferent de anotimp. Dar poate cel mai important aspect care definește Corbeniul este că aici oamenii păstrează încă un bogat repertoriu de tradiții și obiceiuri moștenite de la străbuni și caută să le transmită mai departe. În acest sens, anual are loc Festivalul „Tradiții Argeșene”, ajuns deja la cea de-a IX-a ediție, o sărbătoare organizată de Asociația Vocart, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și al Consiliului Local Corbeni. Evenimentul este un bun prilej pentru toți ambasadorii tradițiilor și meșteșugurilor de odinioară de a ieși la înaintare cu produsele realizate de mâinile lor, după tehnici învățate de la bunici și străbunici și de a arăta generațiilor tinere frumusețea și valoarea lucrului artizanal.

Minuni din lada de zestre a Argeșului și nu numai

Vreme de trei zile, la poalele Antoneștilor, pe marginea Râului Argeş, ce se unduia indiferent mai departe după traseul pe care-l urmează de milenii, s-au perindat și s-au bucurat de sărbătoare sute de oameni simpli, meşteri şi artişti populari, interpreţi de muzică folclorică şi grupuri de dans tradiţional, cu toţii purtând în suflete aceeaşi dragoste pentru valorile autohtone şi pentru bogăţia din lada de zestre, care se chinuie să mai supravieţuiască. Și cine știe dacă într-o zi nu cumva urmașii dacilor vor decide fie să se întoarcă în smerenie la ele, fie să le uite pentru veșnicie?... Aceia care au simţit chemarea festivalului s-au afișat purtând cu mândrie straie tradiţionale, o bucurie în plus care a atins inima celor ce trudesc în slujba valorilor naţionale și locale. De altfel, însuși primarul Nicolae Dinică s-a conformat aceluiaşi regulament nescris, fiindcă puterea exemplului este de netăgăduit!

Printre artiștii populari de scenă s-au numărat la această ediție Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Roșoga, Jenica Bercea - Anton, Traian Frâncu, Cristina Gheorghiu, Daniel Turică, Ionica Stan, Ștefan Negru, Loredana Streche, Gabriel Gorjanu - Gîlea, Grupul Vocal Bărbătesc Doruri Muscelene și Orchestra Doina Argeșului (dirijor, Cătălin Iancu). În cele trei zile, prezentatoarea Mihaela Tatu a moderat momentele cheie ale sărbătorii. Orchestra „Doina Argeșului” a Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, a acompaniat cu acest prilej participanții de la Concursul Național de Interpretare Folclorică din cadrul festivalului. Aceeași formație a urcat pe scenă și alături de soliștii Sava Negrean Brudașcu și Loredana Streche. Festivalul a debutat cu concursul de interpretare folclorică unde tinerii participanți au cântat doine, balade și compoziții din repertoriul tradițional. Dintre cei 17 concurenți, 7 au fost din Argeș, cu toții elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești. În plus, la Festivalul „Tradiții Argeșene” au fost invitați să participe și călușarii din Bârla, Hârsești, Stolnici și Popești - un spectacol de o frumusețe unică!

Vineri, la deschiderea evenimentului, alături de primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Argeş, Marius Nicolaescu, primarul comunei Băiculești, Niculaie Dragnea, consilierii județeni Cristina Popa și Bogdan Bălan, Roxana Stoenescu - director Direcția Cultură, Turism și Tineret și Elena Iagăr - manager Centrul Județean de Cultură și Arte Argeş.

„Portul național, doina și cântecul popular reprezintă valori naționale ce trebuie păstrate nealterate și transmise generațiilor viitoare. Am vizitat standurile meșterilor populari și m-am bucurat de creațiile lor care duc mai departe tradiția și portul, valori ale identității naționale. Felicit organizatorii pentru realizarea acestui festival-concurs care promovează valorile tradiționale autentice, organizat într-o zonă turistică deosebită”, a transmis vicepreședinte Consiliul Județean Argeş, Marius Nicolaescu.

Duminică, la încheiere, a fost rândul președintelui Consiliului Județean Argeş, Ion Mînzînă, și administratorului public al județului, Marius Cristian Puiu, să ia parte la frumoasa sărbătoare. Împreună cu primarul Nicolae Dinică, aceștia au premiat familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, exemple și modele de urmat în comunitatea locală.

„Particip întotdeauna la evenimentele unde sunt promovate tradițiile naționale. Fiecare lucrare realizată de meșterii populari reflectă istoria şi moştenirea noastră culturală și națională. Tocmai de aceea, noi, prin Centrul Cultural Județean de Cultură și Arte Argeş, susținem și încurajăm transmiterea acestor îndeletniciri unice de la o generaţie la alta. Mă bucur că în satele noastre încă există meșteri populari, dar mă bucur și pentru faptul că la astfel de târguri sunt tot mai multe persoane care le apreciază creațiile și le cumpără marfa. Românii în general și argeșenii în special sunt păstrători de tradiții și obiceiuri”, a spus Ion Mînzînă.

Opincăria lui nenea Alexandru

Nelipsită de la astfel de manifestări este, după cum se știe, "Opincăria" lui Alexandru Gheorghe Ilinca, din comuna Orleşti, jud. Vâlcea, meşter din domeniul confecţiilor din piele, care a adus accesorii ce completează portul popular: chimire, curele speciale, gentuţe şi alte astfel de obiecte ce fac parte din lada de zestre a oricărui meşter popular. Acesta se străduiește să transmită mai departe meseria deprinsă de la tatăl său, fiind conştient că practică o îndeletnicire care, în aceste vremuri aflate sub semnul globalizării, este pe cale de dispariţie. Oricui avea întrebări, meşterul îi vorbea cu răbdare despre istoria și rolul opincii, ilustrând la fața locului tehnica folosită în opincărie, pornind de la materia primă - pielea de porc (nu şoriciul copt!) desfăcută crudă de pe animalul sacrificat, cu mare grijă, cu un cuţit bun şi apă caldă şi pusă la sare - până la produsul finit - la care se ajunge după măsurători, tăieturi şi modele în funcţie de material. „A fi meşter înseamnă să transmiţi mai departe o meserie care nu suportă deformări, adică este prezentată la valoarea reală, aşa cum se lucra cu sute de ani în urmă”, este de părere Alexandru Ilinca.

Lemnul rămâne aproape de sufletul omului

În baza statisticilor, fiecare al treilea dintre noi este un adept al „lemnului”, amenajându-şi locuinţa și încercând să aducă în interior o mică parte din frumusețea și naturalețea sa. În domeniul meșteșugurilor care au drept bază acest material sunt o mulțime de practicanți. Cu unii dintre ei ne-am întâlnit la Festivalul de Tradiții Ageșene.

Familia Micuţ de la Domneşti - artiști fiind frații Cristinel şi Radu pregătiţi de meşterul popular Gheorghe Mateescu din Curtea de Argeș, a expus de la obiecte cu valoare de suvenir până la suporturi şi cuiere, lădiţe de zestre şi dulăpioare. Fraţii Micuţ au crescut și, chiar dacă școala le ocupă mult din timpul avut la dispoziție, rămân îndrăgostiți de meșteșug și caută să se perfecționeze.

Nelipsit a fost și standul familiei Lepădatu din oraşul Băbeni, jud. Vâlcea, care a moştenit din moşi-strămoşi meşteşugul de a realiza obiecte din lemn, începând de la măsuţă şi scăunele, la lingură, tocător şi tot ce ţine de bucătăria românească. Cei doi soți consideră că lemnul este sacru și îi este şi cel mai apropiat omului. „Mi-aş dori ca oamenii să se întoarcă la ce a fost mai frumos în vechiul timp şi să păstreze cu sfinţenie aceste obiceiuri, pentru că nimeni din lume nu are ce avem noi, românii. Înainte se lucra cu vase din lut şi din lemn. Mâncarea avea un gust mult mai bun şi era mult mai sănătoasă. Noi suntem celebri în țară și chiar și peste hotare, fiindcă de-a lungul timpului ne-am desăvârșit meșteșugul și l-am adus la nivel de artă!”, ne-au mărturisit proprietarii standului. Familia numără șapte membri care, având destulă experienţă şi îndemânare, trăiesc numai din această meserie.

Familia Săvulescu din Recea, jud. Argeș, ne-a mărturisit cum a învățat, de la un meșter popular din zonă (Niculina Marcu), tradiția de împletituri de răchită. „Din păcate, la noi nu vrea să mai învețe nimeni acest meșteșug. Eu particip la câteva evenimente din țară în fiecare an, ca să arăt lumii ce se poate face cu mâini pricepute, iar în restul timpului merg de 3-4 ori pe an în regiunea Modena din Italia, unde-i învăț pe cei de acolo să împletească. Sunt avocați, ingineri, profesori care participă și o fac din hobby. Și la ei a fost cândva o tradiție extraordinară a împletitului, care a dispărut cu mult timp în urmă. Am cursanți atât de mulți încât este foarte greu să-i cuprind, pentru că durează o lună și jumătate o sesiune, timp în care-i învăț să lucreze un coș de dificultate medie (un coș mediu durează cam 3 ore ca să fie finalizat). Din fericire, acest obiecte se vând foarte bine. Oamenii le apreciază încă pentru că nu au concurență, nu au înlocuitor. Nu sunt nici turnate, nici făcute de roboți... Niciodată nu veți mai vedea așa ceva în alte părți, fiindcă nu se mai fac. Trebuie să menționez că luăm răchită din import, de la unguri și polonezi, fiindcă la noi nu se mai găsește decât din aceea sălbatică, pe gârlă, groasă, pe care o folosim pentru coșurile foarte mari (târne). Înainte, aproape orice ocol silvic din țară avea și o plantație de răchită care se îngrijea, așa cum îngrijim prunii, merii. Dacă nu e tratată, ea face niște bube și, când o împletești, trosnește. Aș vrea să adaug că este mare păcat că Argeșul nu are un calendar al evenimentelor de acest fel, ca să ne putem organiza și noi mai bine și să participăm la toate...”, a spus Marian Săvulescu.

Pe Andreea Pantazi, fiica meșterului popular Ion Rodoș de la Nucșoara, am găsit-o lucrând la o lingură decorată cu motive tradiționale. Standul ne-a cucerit cu un simbol al Dragobetelui. „Sunt două păsări care se iubesc și reprezintă o creație proprie, originală. Lemnul îl lucrez verde, ca să fie mai moale, așa cum am învățat de la tatăl meu...”, a spus aceasta. Pe lângă obiectele ingenioase am identificat pieptene din lemn și obiecte decorative din diferite esențe de lemn, alese în funcție de culoare.

Flori Buia, din Bogați, jud. Argeș, este meșter popular pe domeniul cusut - țesut, realizând de la obiecte de artă decorativă până la elemente de port popular tradițional argeșean. „Am învățat acest meșteșug, pentru început, de la bunica, în copilărie, iar apoi m-am perfecționat în cadrul Școlii Populare de Artă și Meserii. Pentru mine este o pasiune, dar nu se poate trăi din ea, chiar dacă încă sunt la căutare aceste produse. Avem la stand artă decorativă, începând de la izvoade vechi lipite pe bucăți de lemn șlefuit de diferite esențe. Am adus mini-ii cusute după canoanele iei vechi, ca suvenir, brâie țesute în 2 sau 4 ițe, trăistuțe țesute în 2 ițe, legători și zgărdane specifice portului popular Argeș - Muscel, cusute pe catifea cu mărgele de sticlă. Nu am omis nici jucăriile croșetate din lână, brățările cu nodul prieteniei, dantela frivolite pe care o înnobilăm ca bijuterie. În fine, avem ii cusute pe pânză, vâlnice și marame țesute de noi din borangic - un meșteșug aproape uitat...”, ne-a descris aceasta articolele prezentate.

Ceramica de Horezu rămâne un laitmotiv al târgurilor tradiționale. 

Diana Popescu, de la Horezu, are un atelier de ceramică propriu și se ocupă de 20 de ani, fără a fi moștenit din familie tehnica olăritului. „Am fost ucenicul lui Sorin Giubega, din Olari, care m-a învățat tainele acestei tehnici. Totul ține de inspirație și de pasiune, creativitate și dedicare. Fiecare are propriul stil de decorare a cocoșului de Hurezi... Folosesc metoda clasică decorativă - corn de vită, pană de gâscă, gaița cu păr de mistreț sau mustăți de pisică. Nu se compară, ca finețe, cu gaițele moderne. Ideea mi-a dat-o d-l Ogrezeanu, care mi-a sugerat mustățile de pisică. Evident, nu prind pisica și o deposedez de mustăți. Ele cad natural și eu le strâng. Avem multe pisici la curte...”, a spus tânăra râzând.

Cozonacul de Aur, vedeta gastronomiei

Trecând în sectorul culinar, am întâlnit-o pe Anca Diță, din Oești, câștigătoare a premiului Cozonacul de Aur 2022, în cadrul unei celebre emisiuni TV. Paleta de prezentare cuprindea cozonaci dolofani, polonezi însiropați și chec marmorat, toate făcute cu multă pricepere în casă. „O moștenesc pe bunica din partea mamei. Este foarte multă muncă și necesită multă răbdare. Cozonacul ideal trebuie să aibă ingrediente de casă - ouă proaspete, lapte gras, făină de calitate, drojdie proaspătă și multă dragoste! Pentru doi cozonaci sunt necesare aproape 4 ore, la cuptor electric. Bunica avea din acela de pământ, în curte, unde cocea 14-16 dolofani odată...”, a povestit Anca, după care ne-a invitat la degustat. Impresia? Curcubeu în cerul gurii!...

Standuri au fost multe, și nu uităm de familia Bîscu de la Horezu cu o mini roată de olărit pentru copii, de tânăra localnică Diana Tănase și atelierul ei de creație iconografică, de producătorii de produse apicole și din lavandă și mulți alții. Putem spune că, în ciuda norilor care s-au scuturat peste comună în repetate rânduri, a fost atins scopul Festivalului - acela de a oferi o experienţă unică și un spectacol vizual memorabil, prin faptul că a adus în faţa vizitatorilor chintesenţa valorilor culturale şi a artei populare româneşti autentice, de la muzica şi dansurile din mai toate spaţiile etno-folclorice ale bătrânei Dacii, până la bucate, produse tradiţionale, obiceiuri şi îndeletniciri care au fost păstrate cu sfinţenie şi practicate cu adevărată iscusinţă de către meşterii populari care și-au instalat în poiană standuri ce păreau rupte dintr-un ansamblu muzeal.