Simpozion Jubiliar Electroargeș 50: „Să luăm aminte!...”

 

Zilele trecute, Curtea de Argeș a fost martor al unei lecții de istorie privind România de altădată, mai cu seamă, privind industria de odinioară care fixa țara noastră pe harta mondială în topul exportatorilor de produse electrocasnice. Un renume cu care ne putem mândri doar privind în urmă, fiindcă, în prezent, dacă ni se permite o mică doză cu haz de necaz, putem descrie fidel situația citându-l pe nenea Iancu: „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” (Ion Luca Caragiale, „O scrisoare pierdută”).

Nu mai puțin de 50 de ani s-au scurs din ziua în care pe aceste meleaguri încărcate de istorie a luat ființă Întreprinderea Electroargeș, o veritabilă „citadelă industrială” care a ajuns să numere, în vremea sa de glorie, peste 6.000 de angajați – muncitori, ingineri, specialiști! Momentul nu putea fi celebrat altfel decât printr-un simpozion jubiliar, iar întreaga epopee nu putea fi păstrată pentru posteritate decât în forma tradițională a așternerii slovelor pe hârtie. La inițiativa și prin grija ing. Gheorghe Olteanu, care a lucrat în cadrul ELAG 20 de ani, de la faza de șantier până la evenimentele din 1989, timp în care a ocupat, pe rând, funcții de stagiar, proiectant, șef proiectări produse noi, șef CTC laboratoare, ing. șef și director al fabricii, a apărut volumul – document „Electroargeș 50. O istorie trăită”, o monografie veritabilă a valoroasei întreprinderi.

Cititorul va avea ocazia să descopere, în paginile acestei cărți, un autor diferit, care nu este înscris în valul curent al ambițiilor publice, rămânând pasionat de domeniul pe care l-a slujit o viață: ingineria electrică. Cartea reprezintă reflexia sa asupra oamenilor și faptelor care împreună au alcătuit un concept industrial simbolic al acelor vremuri și care dăinuie și astăzi, chiar dacă se estompează treptat în negura istoriei. Lucrarea poate fi considerată și o meditație asupra importanței industriei în fiziologia unei culturi echilibrate și sănătoase a țării. După o jumătate de veac, era necesară recuperarea trecutului, înainte de a se instala, abuziv, uitarea, odată ce oamenii care au fost martori dispar și ei în lumea umbrelor. În plus, cartea semnată de ing. Olteanu oscilează între pedagogie și ingeniozitate, având, pe alocuri, valoare de manual. Dar singur cititorul va putea decide, după o lectură temeinică, și alte valențe ale lucrării.

Joi, evenimentul s-a bucurat de prezența și cuvântul unor nume importante, precum ministrul Vasile Baltac - fostul șef al Programului Național de Înzestrare cu tehnică de calcul, component al echipei care a făcut primul calculator în România, la Timișoara, directorul general al Centralei Industriale Tehnică și Calcul de care depindea și ELAG, acad. Gheorghe Păun, primarul Constantin Panțurescu (fost angajat ELAG), ambasadorul Constantin Ciobanu - șef al Agenției Economice la Londra pe vremea când ELAG vindea aspiratoare acolo, viceprimarul Ștefan Dumitrache, directoarele de la Liceele Tehnologice „Ferdinand I” (prof. Andra Michai) și „Regele Mihai I” (prof. Elena Derviș), precum și cea de la Colegiul Național „Vlaicu Vodă” (prof. Cristina Păltineanu), foști angajați ELAG veniți într-un număr foarte mare și, desigur, un grup de elevi.

Motivul întrunirii? „Trecând 50 de ani, e bine să aniversăm cât timp mai mișcăm, pentru că, așa cum spune cântecul, <<vine o vreme...>>. În plus, suntem aici pentru a aduce omagiul cuvenit tuturor celor care au contribuit la apariția și dezvoltarea Electroargeș!”, a spus ing. Gheorghe Olteanu.

Și, pentru că unii dintre cei care au făcut ELAG mare au dispărut prea curând dintre noi, s-a ținut în memoria lor un moment de reculegere. Deschiderea a fost marcată cu intonarea Imnului Național, în interpretarea a trei tinere soliste colaboratoare și eleve în cadrul C.C.A. „George Topîrceanu”.

O introducere succintă despre ceea ce a însemnat apariția Întreprinderii Electroargeș în Curtea de Argeș a venit din partea inițiatorului, ing. Gheorghe Olteanu, care a luat rol de moderator: „Eu l-aș numi fenomenul Electroargeș. Șocul puternic a fost refuzul României, care avea un lider, să intre cu armata alături de trupele pactului de la Varșovia în Praga, în 1968. De teama represaliilor, una dintre măsuri a fost întărirea trecătorilor. În acest context s-a luat decizia construirii Transfăgărășanului (1969), care a fost inaugurat în 1974... Atunci s-a lut decizia ca orașul să primească industrie astfel încât să fie populat și, la caz de nevoie, să aibă cine să ne apere, pentru că se știa că eram singuri în fața necazurilor. A mai fost un factor favorizant: orașul avea un primar puternic, care se cunoștea cu șeful statului. Odată cu ELAG a început dezvoltarea reală a orașului. Este bine să ne aducem aminte că aveam la acea vreme un singur bloc care era încălzit cu lemne. Când s-a făcut racordul la gaze de pe conducta care mergea în Transilvania, pentru alimentarea Electroargeș, deși nu aveam aprobare de consum pentru astfel de combustibil, primarul Vasile Mohan a obținut un aviz și s-a construit stația pentru alimentarea orașului cu gaze naturale. Apoi au venit alte investiții... În 1975 a fost dat în funcțiune Grupul Școlar Industrial Electroargeș, care avea și școală profesională, și școală de maiștri pentru libieni (învățau mecanică fină). Din păcate, după toți acești ani, dintr-o țară producătoare am devenit o țară consumatoare. Totuși, Electroargeș nu a dispărut. Oamenii pregătiți aici au populat multinaționala Kärcher. Continuă să existe chiar și prin această nouă denumire...”

Întrucât alte cuvinte ar fi de prisos, ne vom rezuma în cele ce urmează la a cita câte puțin din lucrurile care s-au spus în cadrul excepționalei întruniri. 

Primul la cuvânt dintre oaspeți a fost primarul Constantin Panțurescu. Încărcat de nostalgie și emoții, acesta a ținut un discurs prezentând pe scurt contextul apariției Electroargeș în spațiul argeșean, încheind cu rememorarea unui episod comic din tinerețe: „Anul 1968 a marcat o schimbare radicală a României. Invazia trupelor pactului de la Varșovia în Cehoslovacia a determinat conducerea țării noastre de atunci să reorienteze întreaga politică economică a țării. Acel an a însemnat și o amplă reformă administrativă a României. Desființarea raionului Curtea de Argeș a determinat autoritățile locale să-și canalizeze toate resursele și energia în dezvoltarea economică a orașului. Curtea de Argeș fusese ocolit până atunci de marile proiecte de dezvoltare, pentru că fondurile fuseseră canalizate în scopul realizării obiectivului strategic Centrala Hidroelectrică <<Gheorghe Gheorghiu Dej>>. Finalizarea acestuia a permis orientarea fondurilor către alte obiective economice din industria electrotehnică și electronică, de menaj și chimică. Au fost puse astfel bazele pentru construirea a patru obiective majore în oraș: Fabrica de Bunuri de Larg Consum, devenită Electroargeș, Fabrica de Porțelan ARCO, Întreprinderea de Componente Electronice Pasive Piese Radio și  Societatea Mixtă Roni Prod (un parteneriat româno-japonez). ELAG a fost primul obiectiv realizat, care a creat un climat favorabil dezvoltării economice, sectorului de construcții și învățământului, precum și creșterii demografice. În 1976, Electroargeș și ICEP au fost reunite sub numele de IPEE – Electroargeș, obiectiv economic de prim rang. În proximitate s-au construit un liceu, un cămin de nefamiliști și mai multe blocuri de locuințe. De asemenea, o echipă de fotbal cu numele de Electronistul Curtea de Argeș a activat sub umbrela acestei întreprinderi. Acum, rememorând vremea când eu făceam practică la Electroargeș, ca elev al Liceului <<Vlaicu Vodă>>, îmi aduc aminte că, împreună cu alți colegi, precum Dan Dumitrache și Adi Dăscălescu, făceam un concurs cu lisele prin secția de Montaj. În goana noastră, la un moment dat am dărâmat o stivă mare de carcase pentru aspiratorul Ideal. Singurul care ne-a salvat din mâinile d-lui Ilea a fost d-l Gigi Olteanu. După absolvirea facultății, m-am întors la ELAG, care a însemnat o adevărată școală a pregătirii pentru viață și voi păstra mereu în amintire zilele petrecute în acest pol de dezvoltare economică a României. Să ne revedem sănătoși și la Centenar!”

Ministrul Vasile Baltac a recunoscut faptul că Electroargeș a fost o prezență notabilă în industria României și nu numai. „Asta pentru că produsele ei au ajuns în toate casele românilor, dar și-n case de peste hotare. Eu cred că nu poate fi disociată de evenimentele de acum 50-60 de ani, și anume de faptul că o industrializare într-un ritm foarte alert a produs o nouă geografie economică și socială a țării și, implicit, a orașului Curtea de Argeș. În țară aveam o industrie de peste 200 de ani, care presupunea în principal, petrol, mine, sectoare ale construcțiilor de mașini. Apoi, harta s-a unificat prin această industrializare rapidă cu accent pe bunuri de investiții, mai ales pe industria grea – pivotul și baza. Ceea ce s-a petrecut atunci a fost un salt uriaș. Vă reamintesc că cele mai multe unități industriale de la noi s-au realizat cu colaborarea și cu licențe de la firme de mare prestigiu din lume. Astfel, până prin 1980 deja ajunseserăm competitivi, cu o industrie creată pe o temelie foarte sănătoasă... A existat o coordonare remarcabilă și-mi aduc aminte că specialiștii noștri făceau eforturi mai mari decât cei din Occident pentru că lucrau cu restricția de a face totul în România. A existat o obsesie de a se fabrica absolut orice în țară, o politică de factură economică. Închei urând tuturor viață lungă și multe aniversări, felicitări pentru această inițiativă frumoasă!”

Acad. Gheorghe Păun a trasat o paralelă la citatul de la sfârșitul cărții, aparținând lui Nicolae Iorga, cel ce vorbea despre România de la Argeș, spațiu pe care domnia sa îl consideră cel mai românesc loc din țară. „Pe lângă calitatea de argeșean, o am pe aceea de utilizator al produselor ELAG: vreo 10 cel puțin de-a lungul anilor. Cu resemnat regret și autocritică am constatat că nu mai am decât un încălzitor pe care-l foloseam în apartamentul din București (radiator), pe când se plătea datoria externă și nu aveam căldură. Trebuie să producem aniversări și evenimente. Trăim vremuri în care tradiția, istoria, memoria nu sunt foarte bine cultivate, deci e bine să le cultivăm, pentru că avem nevoie de ele ca să vedem ce am fost, ce suntem, ce vom fi. Mă bucură foarte mult faptul că ELAG are o comunitate și mă impresionează ce forțe inginerești au fost acolo. Mai există cea de la Hidrocentrale... Mă bucur, de asemenea, că Electroargeș există în continuare. Să sperăm că va fi din ce în ce mai bine!...”

Dintre vechii colaboratori din perioada reducerii importurilor au fost în public și ing. Nicolae Badea și ing. șef Paul Gheorghiescu (autor al unei lucrări monumentale despre istoria hidroenergeticii românești). „Felicit ELAG la a cincizecea aniversare. Încă o unitate din Curtea de Argeș care a aniversat 50 de ani, după Hidrocentrala de la Vidraru, care funcționează foarte bine datorită celor care au edificat-o și celor care o exploatează. Legat de ELAG, nu știu dacă în carte există ceea ce voi spune eu. Elementul de noutate poate fi relevat înainte de lectură. În momentul în care în care se năștea ELAG, am fost unul dintre cei care au mers să bată țărușul. A fost un lucru deosebit pentru că, alături de Hidrocentrale, în Curtea de Argeș apărea o mare întreprindere care promitea să rezolve multe probleme. Apoi, primul secretar de atunci, Vasile Mohanu, m-a rugat să cedez la parterul de la Hidrocentrale un număr de încăperi pentru ELAG, care erau în criză de spațiu atunci. Industria în oraș n-a venit oricum, pentru că erau foarte mulți care doreau s-o atragă la ei în orașe. Primarul s-a luptat să o aducă la noi... La vremea respectivă, toate unitățile din oraș se ajutau, fiind timpuri grele. Dacă era nevoie de un cablu, de un întrerupător, se ajutau între ei, iar treaba mergea înainte. Ne întâlneam deseori cu d-l Olteanu și era cât pe-aci să devin director ELAG, ceea ce nu-mi convenea deloc. La un moment dat, d-l Ilea a intrat în dizgrația d-lui Mohanu. Nu doream să fac asta pentru că sunt inginer energetic, nu constructor de mașini sau electrotehnic. Riscam să stric ceva, neavând perspectiva unui om pe domeniu. D-l Ilea era nedumerit cum, deși eram prieteni, eu mă înscăunam în locul lui. I-am explicat că nu era deloc dorința mea... După niște telefoane, lucrurile s-au rezolvat, discutarea problemei s-a amânat. Eu am scăpat de la a merge unde nu-mi doream, iar d-l Ilea a rămas în post...”, a spus ing. Nicolae Badea, pe care autorul monografiei l-a descris drept un om de mare caracter, cu referire la episodul cu fostul director Ilea.

Din perioada de pionierat, când se vindeau aspiratoare în Londra, a participat la simpozion ambasadorul Constantin Ciobanu. Iată intervenția acestuia: „Eram la Londra ca reprezentant al Institutului de Economie Mondială și, în același timp, eram responsabil și pentru câteva întreprinderi românești de comerț exterior. Produsele realizate de ELAG, în principal aspiratorul AJAX, s-a comercializat prin Întreprinderea de comerț exterior Mercur. Cunoscându-l pe un director de acolo care m-a rugat să fac tot posibilul pentru pătrunderea produsului pe piața britanică. Am reușit să găsesc o firmă din Londra și am omologat produsul pe piața lor. Contractele comerciale încheiate s-au derulat pe câțiva ani. Asistența tehnică era asigurată de specialiștii de la ELAG, ing. Gheorghe Olteanu și Mihai Dumbravă, care au fost trimiși la Londra cu acest scop. Au fost și dificultăți, dar s-au depășit. Din considerente birocratice, unele proiecte nu s-au putut asimila. Pentru mine, ELAG a fost o întreprindere extrem de importantă, de succes. Mi-aș dori ca și acum noi produse să facă obiectul exporturilor occidentale!”

Ing. Mihai Dumbravă și-a amintit, la rândul său, că Electroargeș a fost o pepinieră a inginerilor buni din România: „Au trecut mulți ani de la acele vremuri! Trebuie să le mulțumim celor care ne-au fost ca și părinți în această fabrică nouă... D-l Ilea mi-a dat cheile unui apartament, fiindcă eram căsătorit și aveam un copil de trei anișori. Terminasem cu 10 studiile și venisem în Curtea de Argeș, pentru prima dată în aceste locuri. D-l Ilea avea biroul într-un vagon în curte, mi-a dat cheile într-un plic și mi-a zis să decid dacă rămân sau nu. Eu am fost dus de tata de la vârsta de 7 ani la Electroputere ca să învăț meserie. Toate vacanțele așa le-am petrecut. Electroargeș a fost o întreprindere deosebită: avea toate tipurile de tehnologie, de la turnarea sub presiune la ștanțare, prelucrări mecanice, galvanizare etc.. Orice om putea învăța aici o complexitate de lucruri pe care să le folosească în viață. Au fost vremuri mai grele, fiindcă nu prea era apă caldă, de exemplu, dar atunci s-au făcut lucruri bune. Unde am întâlnit oameni care au lucrat aici a fost o mândrie să mă laud cu ei...”

Inginer specialist în silicați, viceprimarul Ștefan Dumitrache a fost la un pas de a face parte dintr-un proiect impresionant privind producerea de semiconductori: „În urmă cu câteva zile mă gândeam dacă mai am prin casă produse ELAG. Am găsit un uscător de păr ROTEL, pe care l-am dus la muzeu, fiindcă nu trebuie pierdut. Dacă mai aveți astfel de produse, mergeți cu ele la muzeu! Când eram copil aveam aspirator rusesc, mixer din RDG. Primul obiect ELAG cu care a venit mama acasă a fost uscătorul de păr Calor. Mi-a intrat în cap că atunci când mă voi însura va trebui să am în casă toată gama de produse ELAG și așa a și fost. De la aeroterma absolut esențială, la mixer și râșnițele de cafea... Mi-am făcut o ladă de armată, ca zestre. ELAG mi-a determinat cariera prin d-l Olteanu. Eram un elev puturos, dar învățam foarte bine la două materii care-mi plăceau mult: chimie și istorie. Cu istoria se cam murea de foame, profesorii erau cam prost plătiți, așa că am decis să mă fac chimist. Am fost sfătuit de d-l Olteanu să merg la Silicați. Nu-mi trecuse prin cap. M-a chemat la fabrică să văd ce se face acolo. M-a plimbat în toate secțiile, apoi am mers la dielectrici, unde era tehnologie de vârf la nivel mondial. Am fost impresionat și am mers la facultatea spre care am fost îndrumat. Sigur, nu mi-a fost promis un post decât în condițiile în care aș fi învățat și aș fi obținut note bune la concurs... Fusese pusă la cale implementarea și producerea unor dielectrici care urmau să doteze sateliții. Era al doilea produs de acest tip din lume, după japonezi. Intram într-un grup de elită... Din păcate, a venit anul 1989 și s-a ales praful de acest plan. Fabrica s-a spart în două. Astăzi, SUA investește 1 milion de dolari ca să-și refacă industria de semiconductori, iar noi am distrus două întreprinderi de elită – IPEE Curtea de Argeș și IPRS Băneasa, care ne-ar fi ținut în topul tehnologiei mondiale. Noi, de la Silicați, asta visam după absolvire - să ajungem la una dintre cele două întreprinderi. Regret că nu există producție de semiconductori în țară... Eu încă sper să se facă, atâta timp cât mai sunt printre noi cei care știu ce înseamnă acest tip de producție, unul dintre cele mai valoroase din lume!”

Amintind de strălucitele ing. chimiste Consuela Iordache și Ileana Simen, ing. Olteanu a adăugat: „Aveam niște provocări uriașe în Electroargeș. Cea mai mare din punct de vedere al toxicității și al interferenței cu mediul era secția de nichel carbonil. Programul de lucru era de 4 ore pe zi. Foarte multe lucrătoare au decedat. Aceste două doamne s-au angajat la o muncă extrem de ambițioasă și au rezolvat problema. Este timpul să le mulțumesc și să le doresc sănătate! În carte este scris mai în detaliu acest episod.”

La microfon a fost invitat și Nicolae Barbu, fost primar al comunei Valea Iașului, care s-a simțit întreaga viață legat de Electroargeș: „În 1972, după primul an de liceu industrial la Pitești am venit la practică la Electroargeș, când era doar atelier de autoutilare. Regretatul maistru pe care cei mai mulți l-am cunoscut, nenea Nicu Scarlat, mi-a fost îndrumător. După armată, în 1978, am venit la secția Montaj, unde am lucrat 22 de ani și 6 luni, până când am plecat la primărie la Valea Iașului, în iunie 2000. Atunci când se construia fabrica, s-a făcut pe teritoriul comunei Valea Iașului... Documentele de la primărie asta atestă, că acea parte era din componența localității. Dar acum nu mai contează, important este că zona s-a dezvoltat. Mare parte din această perioadă am condus formația de aspiratoare. O parte dintre foștii colaboratori se regăsesc și-n carte. Nu pot să nu amintesc faptul că pe o bandă de montaj, indiferent de produs, se muncea într-un regim asemănător celui de după 1990, din croitorii. Nici la țigară nu te puteai duce, că era necesar să-ți țină cineva locul. Se lucra inclusiv sâmbătă noaptea... Se făceau 12-14.000 de aspiratoare pe lună care trebuiau să ajungă în Anglia și nu numai. Reușeam, din când în când, prin anii `80, să mai facem câte o excursie. De regulă, la Brașov sau la Sibiu. Era frumos, aveam înțelegere. Nu era chiar așa dictatură... O familie căsătorită putea face împrumut ca să-și cumpere cele necesare. Aș propune d-lui director Olteanu să se găsească o posibilitate ca din 5 în 5 ani să mai facem câte o adunare de acest fel sau câte o întâlnire anuală...”

Confirmând cele spuse de Nicolae Barbu, ing. Olteanu a adăugat: „Noi am fost prima întreprindere din industria țării care am avut un contract de colaborare cu o facultate de arte plastice – secția design industrial, Cluj Napoca, pentru găsirea celei mai aspectuoase și armonioase forme pentru produsele noastre. Au stat o lună la Curtea de Argeș și au făcut o mulțime de modele frumoase, unele dintre ele fiind puse în practică. La un moment dat aveam o așa de variată gamă de produse încât aici aveam vibratoare electrice de beton, iar la 5 metri se montau pick-upuri cu amplificatori stereo...”

Ing. Constantin Teodorescu, un valoros proiectant de micromotoare care s-a transferat la Primăria Municipală și a condus gruparea de proiectanți care au scris proiectul european și au câștigat competiția a ceea ce se construiește astăzi în oraș, a vorbit despre etapa de după anul 1982, când a venit în Electroargeș după absolvirea Facultății de Electrotehnică din Craiova: „În fiecare an veneau cam 50 de stagiari aici. Vârfurile studențimii își alegeau astfel de orașe. Viața mea profesională s-a derulat timp de 30 de ani în ELAG. În proiectare am prins toate programele de reducere de consumuri, de materiale, de energie etc.. Problema realizării programelor de producție era stringentă. Prin anii `90 - 2000 era o extraordinară cerere de produse ELAG, pentru care se formau cozi imense. A urmat perioada de reduceri de personal, foarte urâtă, care a generat disensiuni într-un colectiv altfel foarte bine legat...”

Ing. Liviu Nicolae, director Amiral IPEE Trading, întreprindere care a avut și o expoziție de produse în holul de la C.C.A., a făcut câteva precizări despre modul în care au fost reorganizate lucrurile după falimentul vechiului IPEE: „Am terminat liceul la Electroargeș, am făcut practica tot aici... M-am angajat în 1986 la secția Chimice, la doamna inginer Hiru, am intrat la Facultatea de Electronică și Telecomunicații Pitești, apoi am venit după armată în 1987, la Mecanicul Șef, sub conducerea d-lui ing. Ilea, un om extraordinar cu care m-am reîntâlnit după Revoluție, ca membri în același partid politic. A fost cel care a înființat depozite și magazine care erau la modă doar în străinătate, restaurante, cofetării și a cochetat puțin și cu presa. Amiral IPEE Trading este o societate înființată în 2004. Am încercat să preluăm brandul vechiului IPEE, deși tehnologia de componente electronice a dispărut din fabrica noastră. Astăzi mai facem doar niște rezistențe bobinate pe fibră de sticlă și îmbrăcate în țeavă de aluminiu, pentru un anumit tip de incubatoare. Suntem cam ce a mai rămas din componentiștii IPEE, adică 280 de oameni salvați de acolo. Dintre ei, au mai rămas 50 de inși din acea perioadă, iar restul au ieșit la pensie. Pe d-l Vaidescu l-am cunoscut când IPEE a intrat în faliment, ocazie cu care am intrat într-o colaborare comercială cu acesta... Ne-am ajutat reciproc, dar de obicei informația circula într-un singur sens, adică de la noi la dumnealui!”

În final, ing. Dan Grecu, care și-a început cariera în laboratoarele de încercări de la ELAG, astăzi un exponent al turismului argeșean, a venit cu alte câteva detalii din epoca frumoasă a întreprinderii: „Îmi aduc aminte că eu am crescut odată cu Electroargeș. În fiecare vacanță, pe când eram elev la Colegiul Național, am făcut practică la Electroargeș. Ba mai mult, căram cu roaba beton când se construia fabrica. La final de liceu deja aveam calificare de frezor. Am cunoscut aici oameni foarte valoroși, cu care am colaborat. Am lucrat doar 11 ani în ELAG. În 1989, înainte de Revoluție, am plecat, am ajuns cu timpul în turism și am dezvoltat alte activități. Trei oameni au fost foarte importanți pentru mine: Gigi Olteanu, Tomiță Mateescu, Gabi Jianu. ELAG s-a format, a crescut și a rămas până acum datorită oamenilor. Îmi amintesc să eram președintele Comisiei Tehnico-științifice a Uniunii Tineretului Comunist la nivel de județ și se organizau concursuri de profil. Doi ani consecutivi, ELAG a fost pe locurile I, II și IV și V. Locul III a trebuit să-l cedăm celor de la Pitești, care aveau și Dacia, și Arpechim. Premiul I era în sumă de 3000 de lei, cam un salariu de șef de secție pe acea vreme. Este un moment extraordinar, dar, din păcate, astăzi, economia românească este într-un declin evident.”

Concluziile moderatorului și autorului acestui eveniment au fost două și prezentate „la subiect”: „În primul rând, ar trebui să ne mai vedem. Este posibil, dacă suntem uniți. Apoi, este necesar să avem la nivelul orașului un muzeu al tehnicii, pentru că am fost promotori al industriei de vârf din electronică și electrotehnică. Curând nu vom mai găsi nimic, așa că este necesar să facem acum acest demers!”

Acum, citându-l pe acad. Gheorghe Păun, încheiem și noi astfel: „E bine să rememorăm, dar şi mai bine e bine să luăm aminte...”