Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 05:09

Bursa pentru elevii care învață în altă localitate va crește de 4 ori

Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii elevilor, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor, ai Avocatului Poporului şi ai societăţii civile au agreat creşterea de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. În urma dezbaterii publice a proiectului ordonanţei de urgenţă s-a agreat creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

„Pentru facilităţile de transport, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru. În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatori”, a explicat Cîmpeanu.

În situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, din cauza practicării unor tarife excesive ajungând până la 30 lei/km/lună, faţă de alte situaţii în care tariful este de 3 lei/km/lună, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.

Potrivit ministrului, s-a mai agreat ca majorarea cuantumului minim să poată fi făcută prin hotărâre a Guvernului pentru a asigura flexibilitate în funcţie de evoluţia situaţiei economice şi sociale.

 

Pin It