Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 05:11

Ministerul Energiei: noi investiții în infrastructură energetică

Zilele trecute a fost lansată în dezbatere publică schema de ajutor de stat destinată investiţiilor în infrastructura energetică, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, potrivit ministrului de resort, Virgil Popescu. Schema are alocat un buget de 200 de milioane de euro. Acest a menționat că împreună cu schema de ajutor de stat au fost lansate și Ghidul specific și anexele aferent investiţiilor în infrastructura energetică, în cadrul programului-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare – Sprijin pentru modernizarea și realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficiență și pentru modernizarea rețelelor de termoficare.

Schema de ajutor de stat se adresează unităților administrativ-teritoriale și operatorilor de transport și distribuție a energiei termice definiți conform legislaţiei naţionale în vigoare, care
propun investiții în distribuția energiei termice de la nivelul sistemelor centralizate de termoficare, în vederea creșterii confortului termic al consumatorilor, simultan cu scăderea costurilor aferente producerii și consumului de energie și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbane.

Schema se aplică pentru proiectele care vizează: modernizarea/reabilitarea rețelei termice inteligente; creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi; crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu; creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic, precum și prin implementarea unui sistem de conducte dotate cu sistem de detectare, semnalizare și localizare a pierderilor; utilizarea rațională a resurselor energetice termice prin reducerea pierderilor; minimizarea impactului negativ asupra mediului; reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice; digitalizarea rețelelor de distribuție energie termică prin colectarea și întreținerea tuturor datelor necesare modelarii tehnice și georeferențiale ale elementelor de rețea.

Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de rețea inteligenta de distribuție energie termică, creșterea capacității de integrare a unor noi forme de producție/consum și facilitarea unor noi modele de afaceri și structuri de piață.

Prezenta schemă intră în vigoare la data aprobării și se aplică până la data de 3 decembrie 2030. Bugetul total alocat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 200.000.000 euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Pin It