Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 03:00

Doliu în comunitatea băiculeșteană, după moartea unuia dintre cei mai iubiți preoți: părintele Gheorghe Bărănescu!

Vestea decesului fostului primar al comunei Băiculești, preot Gheorghe Bărănescu, a picat astăzi de dimineață ca un trăznet din senin peste comunitatea locală. Satul Tutana a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru sute de oameni care l-au cunoscut și îndrăgit și care doresc să-i aducă un ultim omagiu.
Încă de la primele ore ale dimineții, cu profund regret, familia îndurerată a anunțat trecerea în neființă a celui care a fost preot Gheorghe Bărănescu. Acesta s-a aflat în slujba Domnului vreme de 55 de ani (din 1967) și a condus comunitatea din Băiculești, ca primar independent, în perioada 1996 - 2012.

A fost un preot extrem de atașat de nobila sa misiune și punea suflet în tot ce făcea, poate prea mult suflet… Preocupat în permanență de nevoile celor mai sărmani dintre enoriași, având mai mereu proiecte în domeniul pastoral sau social - filantropic, era constant călăuza enoriașilor săi pe calea pe cât de frumoasă, pe atât de grea a Mântuirii. De multe ori i se reproșa că e prea direct, că spune pur și simplu ce are de spus, că e oarecum neconvențional și prea energic. Dar niciodată că n-ar fi fost implicat sau corect.


A ajuns primar cumva împotriva voinței sale, fiind înscris de către oameni în cursa alegerilor locale. Tot aceștia i-au strâns și semnăturile minime obligatorii la depunerea candidaturii. N-a mai fost decât un pas pentru a le deveni primar și, pentru că au crezut în el și proiectele sale, l-au statornicit pe scaunul primarului timp de patru mandate consecutiv. Realizarea sa de suflet a fost reconstruirea Mănăstirii Tutana între anii 1987 - 1992, pe care a reușit să o restaureze aproape de unul singur.

Înhumarea va avea loc joi, 10 noiembrie, la ora 12.00, la Biserica din Vale, satul Tutana, acolo unde sunt așteptați toți cei care l-au iubit și apreciat. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa și să-l odihnească în pace!

 

Pin It