Un an fără părintele Marinescu!

Sâmbătă, la Cimitirul „Sfinții Îngeri” din Curtea de Argeș, a avut loc o slujbă de pomenire pentru cel care a fost îndrăgitul și mult respectatul preot Vasile Marinescu, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice. Semn că amintirea sa încă dăinuie în altarul Bisericii Olari şi în sufletele oamenilor, nu puțini au fost aceia care au luat parte la actul religios și i-au adus un pios omagiu. Totuși, marele său „fiu duhovnicesc”, al cărui nume nu-l vom mai menționa în paginile noastre, a lipsit, o dovadă în plus de „aleasă prețuire”, pe lângă alte fapte și vorbe reprobabile privind memoria sa, după ce ani de zile a beneficiat de susținerea și colaborarea bunului părinte privind apariția revistei pe care o conduce...
Odihnă veșnică!
