Începe Postul Crăciunului

Astăzi este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului, ultima zi în care creștinii au mai putut mânca „de dulce”. Postul Nașterii Domnului va fi cuprins în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie.
„Lăsatul secului” se referă în mod direct la nevoința omului în așteptarea unei mari sărbători. Sec înseamnă uscat, fără grăsime, de post. „Lăsatul secului” este prima zi de pregătire pentru post și ziua intermediară între mâncatul de dulce și zilele aspre. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, de Sf. Filip, însă, dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul Nașterii Domnului se încheie pe 24 decembrie și reprezintă un răstimp de meditație și rugăciune, în care creștinii ortodocși vor consuma numai produse vegetale și pește - în zilele în care există dezlegare.
În această perioadă, pe vremuri, oamenii se adunau la șezătoare, un străvechi și unic obicei românesc. De acum și până pe 24 decembrie nu se vor organiza nunți, botezuri sau alte evenimente de acest gen.

Rostul fundamental al oricărui post este să ajute la dezintoxicare sufletului, nu cea a corpului, prin regim alimentar. Se spune că e mai important ce spunem și ce gândim decât ce anume mâncăm. Un post nu trebuie să domolească doar poftele trupești, ci să îmbuneze și sufletul.
Din punct de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă pește în toate zilele de sâmbătă și duminică, precum și la sărbătorile religioase. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.
În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri și vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marți și joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbătă și duminică se îngăduie și pește (cu excepția perioadei dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru).
În comparație cu Postul Paștelui, acesta nu este atât de strict, având mai multe dezlegări la pește, ulei și vin. În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le aducă vestea Nașterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.
Zilele cu dezlegare la pește sunt: 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (luni) – sărbătoare cu cruce roșie; 26 noiembrie – Sf. Stelian (sâmbătă); 27 noiembrie – Sf. Mucenic Iacob Persul (duminică); 30 noiembrie – Sf. Apostol Andrei (miercuri) – sărbătoare cu cruce roșie; 3 decembrie – Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica (sâmbătă); 4 decembrie – Sf. Muceniță Varvara (duminică); 5 decembrie – Sf. Sava cel Sfințit (luni); 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae (marți) – sărbătoare cu cruce roșie; 10 decembrie – Sf. Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf (sâmbătă); 11 decembrie – Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou (duminică); 12 decembrie – Sf. Spiridon (luni); 13 decembrie – Sf. Ierarh Dosoftei (marți); 17 decembrie – Sf. Proroc Daniel (sâmbătă); 18 decembrie – Sf. Cuv. Daniil Sihastrul (duminică).
