Elevii de la „Mircea cel Bătrân”, solidari cu minorii abuzați

În perioada 1-19 noiembrie, Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - Secţiunea România (FICE România) a derulat Campania devenită tradiție și intitulată „19 Zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”. Aceasta a fost inițiată în anul 2000, de către Fundația Summitul Femeilor Lumii (World Women’s Summit Foundation), cu sediul la Geneva. Țara noastră, prin FICE România, s-a asociat începând cu anul 2012.
Campania „19 Zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor” s-a desfășurat în unități de învățământ preșcolar și preuniversitar, centre de plasament, cluburi / palate ale copiilor și a reprezentat o modalitate deosebit de atractivă de a organiza acțiuni pentru schimbarea comportamentului social, pentru educarea și mobilizarea copiilor și tinerilor, prin implicarea acestora, împreună cu instituții, organizații și alți parteneri ai societății civile în prevenirea abuzului, neglijării, bullying-ului, abandonului și absenteismului școlar, a consumului de droguri și de alte substanțe nocive, a traficului de persoane etc..

Și în acest an școlar, Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” s-a alăturat FICE Romania în acest demers, pentru a contribui la crearea unei culturi preventive, la stoparea violenței împotriva copiilor și a tinerilor, la sprijinirea implementării recomandărilor ONU și, nu în ultimul rând, la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă până în 2030. „Împreună putem fi schimbarea necesară pentru a schimba această lume!”, a fost deviza colectivului de elevi și profesori care s-au unit în acțiuni de colaborare și conlucrare.

„În întreaga lume, la fiecare 5 minute un copil moare ca urmare a violenței. Trebuie să mobilizăm nu numai guvernele, ci și toți cetățenii – adulți și tineri – să se angajeze în implementarea deplină a dreptului copiilor la demnitate și non-violență”, este îndemnul inițiatorilor. La unitatea de învățământ amintită s-au derulat, în acest scop, ateliere cu activități creative și sesiuni de discuții constructive pe tema anunțată, fiind realizate prezentări power-point și planșe informative. În plus, copiii au fost vizitați de reprezentanți IPJ și de către judecătorul Ion Rebeca - oaspeți care i-au ajutat să înțeleagă mai ușor contextul acestui fenomen și le-au oferit sfaturi cu privire la modul în care se pot proteja pe ei și-i pot ajuta pe cei care se află în asemenea situații.
