Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 1 iulie 2026 00:25

La „Constantin Dobrescu”, Balul Bobocilor a fost un spectacol total!

Deşi aliniat tendinţelor moderniste, tradiţionalul „Bal al Bobocilor” a rămas la semnificaţia sa de bază şi a reușit să le ofere adolescenţilor de la această instituție salutul călduros de „Bun venit!” în noua etapă a vieţii lor. Prin modul în care a fost gândită această activitate, proaspeţii liceeni au fost încurajaţi să se integreze mai uşor în noul colectiv, să-şi învingă temerile şi să îndrăznească să fie ei înşişi, privind cu încredere la acest început al maturizării care, pentru cei mai mulţi, reprezintă perioada în care se îndrăgostesc pentru prima oară, leagă prietenii durabile şi îşi conturează viitorul. Dar nu doar ei au avut de câştigat din această serie de activități, fiindcă şi pentru colegii mai mari, care s-au ocupat de organizarea propriu-zisă, „Balul Bobocilor” a reprezentat testul prin care au putut dovedi cât de uniți sunt, cât de mult au evoluat şi cum s-au transformat de-a lungul anilor de liceu.

După acea pauză nedorită cauzată de pandemie, Consiliul Școlar al Elevilor, coordonat de prof. Alin Panaitescu și sub atenta supraveghere a directoarelor, prof. Dana Mioara Erfulescu și Cristina Moisescu, a încercat o abordare nouă față de edițiile anterioare, gândită şi pusă în practică diferit, adaptată la cerinţe şi, implict, la aşteptările celor vizaţi. Ca atare, dacă mai adăugăm și episodul în care invitatul special al serii a fost Kaira, elevii de la Liceul Tehnologic „Constantin Dobescu” au reuşit, cu muncă şi seriozitate, să ofere un cadru memorabil pentru audienţă şi marcant pentru participanţi.

Gazdele au fost colegii mai mari Ana Maria Petrache și Marian Alexandru Șerbănoiu, iar din partea Consiliului Elevilor li s-a alăturat Adnana Șelaru, în calitate de președinte. De remarcat ar fi, pentru început, lista generoasă de sponsori pe care organizatorii au reușit să-i convingă pentru a-i susține în organizarea ediției din acest an, semn că această unitate de învățământ este tot mai bine văzută de către principalii operatori economici din zonă.

Concurenții formând cele 7 perechi care s-au duelat pentru titlurile de Miss & Mister Boboc din acest an au pășit pe scena de la C.C.A. „George Topîrceanu” neașteptat de încrezători și, aparent, lipsiți de emoții: Șerban Andi și Romina Avram; Constantin Radu și Andreea Pană; Robert Cojanu și Mihaela Nuță; Andrei Județ și Mariam Katsiami; Andrei Sandu și Antonia Gogescu; Andrei Ciucă și Mădălina Dragnea; Mihai Goanță și Alexandra Ambrinos. Siguri pe ei, ambițioși, frumoși și energici, aceștia au impresionat încă de la prima apariție, cu texte de autoprezentare foarte atent formulate pentru a-și scoate în evidență principalele atribute.

În continuare, perechea „Băieți de oraș” a avut un mic joc de rol, care mai apoi s-a transformat într-o scenetă în toată regula intitulată „Băieți de liceu”, o adaptare evidentă și îndrăzneață la contextul școlar pe care ei îl parcurg, plin de tentații.

Cea de-a doua probă a fost anunțată de Adnana și a constat în încercări de imitare a unor acțiuni specifice și recunoaștere a acestora. Concurenții au extras dintr-un bol bilețele cu anumite verbe și au reușit să dovedească o bună comunicare non-verbală. Activități precum „a dormi”, „a tăia lemne”, „a juca fotbal”, „a juca tenis”, „a spăla vase”, „a pune o mănușă de box” ori „a scrie” au fost fidel mimate și, ca atare, ușor de recunoscut. După acest moment, Ansamblulde dansuri populare „Argeșul”, din partea instituției gazdă, a săltat praful în tindă cu joc tradițional autentic, prezentând o coregrafie impecabilă materializată într-o suită de dansuri de pe Valea Argeșului. Pauza s-a prelungit cu sceneta „Las Agricol”, în cadrul căreia elevii au dat viață unor personaje din celebrul serial românesc care nu mai necesită prezentare, transpuse cu mult umor în postura de școlari și profesori.

Tradiționala probă de talente a lipsit de la această ediție, însă asta nu înseamnă că elevii n-au avut ocazia să arate măcar unele dintre aptitudinile pe care le au. Etapa a treia a fost la comun, constând în probe de dans în pereche pe un colaj cu cinci melodii ilustrând stiluri muzicale diferite. Concurenții s-au dovedit foarte inventivi, dar și buni cunoscători ai acestei discipline, astfel că jurizarea n-a fost deloc ușoară. Tinerii Patricia Bădița și Matei Nica au încântat ulterior audiența cu două interpretări magistrale de muzică ușoară.

O a patra probă a reprezentat un soi de parodie a unei emisiuni TV focalizate pe gustul vestimentar. Sub genericul „Nu ai stil”, „bobocii” și-au ales reciproc articole de îmbrăcăminte dintr-o grămadă, dar nu oricum, ci contra – cronometru. Cum era de așteptat, graba și învălmășeala s-au concretizat în ținute ridicole, care au stârnit râsul audienței. Reversul etapei a fost adevărata paradă de modă, unde concurenții au etalat ținute de gală, radiind de eleganță și frumusețe. Proba a fost încheiată cu un vals bine pregătit.

Din colectivul de elevi implicați în organizare a fost poftit pe scenă Alexandru Mînzatu, care și-a adus cu sine saxofonul și a oferit un spectacol vibrant, lăsând apoi cale liberă invitatei speciale a serii. Kaira (Anca Petianu), influencer prolific și foarte carismatică, a generat o atmosferă de concert în adevăratul sens al cuvântului, dialogând cu publicul și introducând melodiile interpretate cu câte o poveste scurtă. Iubirea a fost tema principală a repertoriului ales, iar ascultătorii au fredonat cu drag alături de solistă.

Între timp, juriul și-a făcut datoria și a deliberat. Astfel, în final, 4 mențiuni s-au acordat, în ordine, pentru: Constantin Radu și Andreea Pană; Robert Cojanu și Mihaela Nuță; Andrei Ciucă și Mădălina Dragnea; Mihai Goanță și Alexandra Ambrinos. Locul III a fost ocupat de Andrei Sandu și Antonia Gogescu, iar pe locul II s-au poziționat Andrei Județ și Mariam Katsiami. Concursul a fost câștigat de Șerban Andi și Romina Avram. Judecând după modul în care au fost acordate premiile, se poate observa că acestea s-au focalizat pe perechi, nu pe fiecare concurent în parte.

Seara s-a încheiat cu fotografii de grup și melodii fredonate la unison, iar lacrimile și-au făcut în sfârșit apariția, scoțând la iveală emoțiile ascunse cu grijă pe parcursul probelor. Organizatorii - liceeni şi profesori - au reuşit să-şi bucure noii elevi cu o seară dedicată numai lor, picantă, colorată, debordând de tinereţe şi gingăşia specifică vârstei. A fost un program concentrat şi vesel, confirmat într-o experienţă unică pentru „boboci” şi un spectacol viu pentru public!...

Pin It