A fost publicat ghidul pentru combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă

Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public și există 287 de anchete penale în lucru, a spus ministrul Familiei, Gabriela Firea. „Hărțuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbește prea puțin, dar care este prezent în instituțiile publice și companiile private. Împotriva statului român a fost pronunțată recent o decizie într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituții de stat. România a pierdut tocmai pentru că instituțiile au tratat superficial plângerile femeii. Este o decizie care trebuie să ne dea mult de gândit, chinurile și nedreptatea prin care trece o persoană hărțuită la locul de muncă nu sunt de neglijat.
Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni”, a explicat ea. Ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
