Gala Sportului Argeșean 2022

Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Argeș au fost premiați de către Consiliul Judeţean, în colaborare cu Direcţia Județeană de Sport. Au fost răsplătite astfel performanțele obținute în anul 2022 de către sportivi și antrenori, la competiții naționale și internaționale.
“Așadar, iată-ne la ceas de sărbătoare! Sărbătorim cele mai bune rezultate obținute în anul 2022 de sportivii argeșeni! Deși nu intră în competențele obligatorii ale administrației publice județene, sportul constituie un domeniu important pe care Consiliul Județean Argeș îl apreciază, îl susține și îl promovează. Numai în ultimii trei ani, Consiliul Județean Argeș a alocat sportului argeșean suma de aproximativ 10 miliarde vechi. Sportul nu este niciodată finanțat suficient, însă această sumă este una importantă de care au beneficiat sportivii argeșeni, atât în cadrul programului Sportului pentru toți, dar și pentru Sportul de performanță. Au fost finanțate 15 proiecte sportive ale asociațiilor și cluburilor de tenis, handbal, fotbal, volei, box, dar și 12 proiecte și evenimente derulate în parteneriat în domeniul automobilismului, kaiac-canoe, precum și proiecte județene inițiate de C.J. Argeș, cum ar fi Cupa Viitorii Campioni destinată elevilor de liceu”, a declarat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Pe lângă diplome și trofee, cei peste 100 de sportivi și antrenori au fost premiați de către Consiliul Județean Argeș și cu bani. De asemenea, au fost premiate și asociațiile și cluburile sportive, dar și reprezentanții media de specialitate.
În plus, au fost acordate și premii speciale:
PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE – antrenorului de lupte greco-romane ANTON ARGHIRA, numeroase titluri obținute în calitate de sportiv la Campionate Naționale, Balcanice, Campionate Europene si Mondiale, și la Jocurile Olimpice. În calitate de antrenor, are 31 titluri naționale, 42 medalii de argint, 52 medalii bronz, 1 medalie argint la CE cadeți în 2013, 1 medalie de bronz CE Juniori în 2016 și 1 medalie de argint la CM Juniori în 2016. Este maestru al Sportului, Maestru internațional al sportului, decorat cu Ordinul Meritul Sportiv și Antrenor emerit.
AMBASADOR AL SPORTULUI – sportivului ROBERT GLINŢĂ
La 100 m spate a doborât recordul mondial pentru juniori și a stabilit un nou record național pentru seniori (în bazin scurt). Campion mondial la Juniori 2015, la 100 m spate. Locul 8 la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro din 2016, la 100 m spate. Bronz la Campionatele Europene de la Copenhaga, la 100 m spate. Participare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Bronz la Campionatele Europene de la Glasgow, la 100 m spate. Aur la Campionatul European de la Budapesta, la 100 m spate. Bronz la Campionatul European de la Kazan (Rusia), la 100 m spate.Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta: locul 5 la 50 m spate și 8 la 100 de metri spate. Locul întâi la 50 m spate la Open-ul Suediei.
TÂNĂRĂ SPERANŢĂ- sportivului PÎRVU ZANIS CHRISTIAN NIKOLAS. Component al Echipei de Fotbal ACS Campionii, FC Argeş. A debutat în Liga 1 la 15 ani şi 7 luni. Este component al Echipei Naționale a României U16.
PLACHETA de EXCELENȚĂ a fost oferită dlui. LIVIU POPESCU, director al Direcției Județene de Sport, pentru întreaga activitate depusă în slujba sportului argeșean, cu ocazia ieșirii la pensie.
Momentele artistice au fost asigurate de: Corul ARS NOVA, condus de dirijor prof. Titi RADU; Claudia Zamfir și Cristina Neacşu - soliste ale Teatrului AL. Davila; Andreea şi Mihai Dragnea- componenți ai Lotului Naţional al României, campioni ai României la dans sportiv latino, Locul 1 Cupa României, Campioni Europeni, locul 2 la Rankingul mondial; Ruxandra Tomescu şi Valentin Dobriţă (Ruxandra Tomescu face parte din Lotul României de Culturism şi Fitness, este campioană națională, vice-campioană balcanică, vice-campioană la Cupa Europei, Locul 1 Cupa României şi multiple locuri 1 la concursuri internaţionale şi naţionale).
