Ratele la creditele bancare cresc din nou de la începutul anului 2023

Anul ce vine nu va fi deloc ușor pentru cei care au credite la bănci. Începând din 2 ianuarie, dobânda la credite, calculată conform indicelui IRCC, va crește de la 4% la 5,7%. Astfel în cazul unui credit de 250.000 lei, acordat pe 30 de ani, creșterea va fi de 291 de lei pe lună.
Noul indice IRCC, adică dobânda pentru creditele noi, va trece peste câteva zile, potrivit estimărilor, de 5,7%. Noile dobânzi vor conduce la o majorare cu încă 250-270 de lei a ratelor la credit, după ce în octombrie acestea se mai majoraseră cu valori cuprinse între 200 și 250 de lei. Asta în condițiile în care, la 1 octombrie, rata aceluiași credit ajunsese la 1.523 de lei, cu 231 de lei mai mult decât plătea clientul în luna iunie.
ROBOR a ajuns la cea mai mică valoare din perioada iulie – decembrie 2022. Indicele a scăzut constant de aproape 6 săptămâni. Scăderile au început în ziua în care Consiliul Concurenței a anunțat că va controla dacă cele mai mari bănci din România au făcut înțelegeri care să crească dobânzile ROBOR mai mult decât ar fi fost justificat.
Astfel, ROBOR la trei luni a ajuns la 7.66%. Cel mai mare nivel al ROBOR la 3 luni a fost înregistrat pe 26 octombrie, un record în ultimii 12 ani.
Pentru un credit ipotecar legat de ROBOR, care a ajuns la 7,63% în decembrie 2022, în valoare de 200.000 lei, pe 30 de ani, rata creditului este cu circa 58% mai mare faţă de decembrie 2021, nivelul din luna decembrie 2022 fiind de 1.849 lei. Pentru un credit ipotecar de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, rata creditului ipotecar a ajuns la 2.311 lei.
