Care sunt veniturile ce se majorează începând cu această lună
Anul 2023 a început cu o serie de majorări în ceea ce privește veniturile persoanelor fizice. Între acestea se numără creșterea salariului minim brut pe economie, a salariului minim brut în domeniul construcțiilor, a pensiilor de stat și a celor militare, majorarea alocațiilor și a unor indemnizații, dar și acordarea unor ajutoare.
Salariul minim brut pe economie
Cea mai importantă creştere în veniturile angajaţilor în 2023 este cea a salariului minim pe economie. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, acesta a urcat la 3.000 de lei, de la 2.550 de lei. În mână, salariul minim net pe economie ajunge la 1.898 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 374 de lei. De majorarea salariului minim de 3.000 de lei vor beneficia 2,18 milioane de angajați.
Salariul minim brut în domeniul construcțiilor
Tot de la 1 ianuarie 2023, salariul minim brut diferențiat pentru sectorul construcțiilor a fost majorat de la 3.000 de lei la 4.000 de lei. Creșterea vizează doar salariile din domeniul construcțiilor, nu și cele din industria agricolă sau alimentară, în care minimul fusese adus la valoarea de 3.000 de lei în 2022.
Reamintim faptul că cei care nu acordă salariul minim nu pot beneficia de regimul facilităților fiscale aferent. Totodată, dacă inspectorii constată că acesta a fost aplicat greșit, pentru diferențele de taxe salariale se vor percepe dobânzi și penalități.
Alocații
Începând cu această lună, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se va indexa cu valoarea anuală a inflației, ceea ce înseamnă că acestea vor crește. În prezent, de alocații de stat beneficiază 3,6 milioane de copii.
Potrivit legii, alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, precum și tinerilor cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului. De asemenea, în situația în care în urma indexării rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se menține cuantumul în plată.
În anul 2022, valoarea alocațiilor a fost stabilită la: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul celor cu handicap; 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale; 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul celor cu handicap.
Pensii de stat
Punctul de pensie a ajuns pe 1 ianuarie anul acesta la valoarea de 1.785 de lei (creștere de peste 10%). De asemenea, pensia minimă garantată a urcat la 1.125 de lei.
Potrivit OUG 168/2022, începând cu anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.
Pensii militare
În acest an, toate pensiile militare vor fi actualizate automat cu rata medie anuală a inflației. De asemenea, pensiile mai mici de 10.000 de lei urmează să fie majorate suplimentar, în mod diferențiat. Potrivit Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, „cuantumul pensiilor militare de stat aflate în plată la 31 decembrie a anului anterior se indexează, din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la această dată și comunicat de Institutul Național de Statistică”. Indexarea nu se va face dacă rata medie a inflației este negativă.
De asemenea, potrivit OUG 168/2022, pensiile mai mici de 10.000 de lei se majorează suplimentar, astfel:
- pentru pensiile militare de stat recalculate, precum și pentru cele stabilite până la data de 31 decembrie 2017: până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei; între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 5,1%, fără să depășească 4.573 lei; între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 3,9%, fără să depășească 5.981 lei; între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 3,1%, fără să depășească 7.388 lei; între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 2,6%, fără să depășească 8.782 lei; între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 2,1%, fără să depășească 10.000 lei;
- pentru pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018: până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei; între 3.001 lei și 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei; între 4.401 lei și 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei; între 5.801 lei și 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei; între 7.201 lei și 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei; între 8.601 lei și 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.
Indemnizații pentru veteranii de război
Și invalizilor de război, veteranilor de război și văduvelor de război li se acordă o indemnizație majorată, după cum urmează:
- invalizilor de război: 1.950 de lei lunar (inițial 1.500 de lei lunar), pentru marii mutilați și cei încadrați în gradul I de invaliditate; 1.300 de lei lunar (inițial 1.000 de lei lunar), pentru cei încadrați în gradul II de invaliditate; 1.170 de lei lunar (inițial 900 de lei lunar), pentru cei încadrați în gradul III de invaliditate;
- veteranilor de război: 780 de lei lunar (inițial 600 de lei lunar);
- văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: 780 de lei lunar (inițial 600 de lei lunar).
Ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici
În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, astfel: în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
Ajutorul financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, astfel: în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv; în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.
Indemnizații compensatorii pentru persoane cu dizabilități
De asemenea, în luna ianuarie 2023 persoanele cu dizabilități beneficiază de o indemnizație compensatorie, care se acordă după cum urmează: în valoare de 368 lei pentru persoana cu handicap grav; în valoare de 279 lei pentru persoana cu handicap accentuat; în valoare de 64 lei pentru persoana cu handicap mediu.
Pentru copilul cu handicap, indemnizația compensatorie se acordă astfel: în valoare de 316 lei pentru copilul cu handicap grav; în valoare de 184 lei pentru copilul cu handicap accentuat; în valoare de 64 lei pentru copilul cu handicap mediu.
Potrivit OUG 168/2022, indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii. De asemenea, soldele și salariile de grad ale militarilor și polițiștilor s-ar putea cel puțin dubla, potrivit unui proiect publicat recent în dezbatere de MApN. Documentul prevede actualizarea acestora proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară.

