Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 19:43

Ce ajutoare vor primi românii anul acesta

 

La începutul săptămânii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a prezentat lista măsurilor speciale de care vor beneficia persoanele vulnerabile în anul 2023. Ministrul Marcel Boloș a precizat, cu acest prilej, că „sunt români care vor primi sprijin de până la 10.000 de lei”.

Pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă să implementeze măsuri care să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situație de risc.

„Datele o spun clar: încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situații. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetățeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023. Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor. Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis Marcel Boloș.

Pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023

- 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023. Acest ajutor îl vor primi: pensionarii din cadrul sistemului public de pensii și aceia aflați în evidența caselor de pensii sectoriale, beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și persoanele cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Vouchere sociale pentru alimente și mese calde

Anul acesta se vor acorda șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane, dar și vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în patru tranșe a câte 250 de lei, la fiecare două luni. Beneficiarii vor fi: pensionarii din cadrul sistemului public de pensii și cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale, beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei; copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei; familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Vouchere pentru preșcolari și elevi din medii defavorizate

De ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite vor avea parte copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei); elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei). Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

Vouchere pentru repararea locuinței și pentru electrocasnice

MIPE efectuează demersurile pentru a implementa o măsură care să finanțeze acordarea de vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene, precum și a unor servicii  pentru reparația locuințelor.

Românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi, precum mașina de spălat, frigiderul sau aragazul.

Pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare – produse românești

În primăvara acestui an, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va începe distribuția celei de‑a patra tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari și vor conține 12 alimente de bază (38 de unități) provenind de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilități

PIDS 2021–2027 va avea în vedere și susținerea unor măsuri destinate oferirii de suport pentru încadrarea în muncă, dar și pentru cei care necesită sprijin în vederea exercitării capacității de exercițiu legale.

Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilități au un preț ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv. În perioada 2014–2020, astfel de dispozitive au fost finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre persoanele cu vârsta între 18 și 64 de ani.

Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 ani, au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑și procura echipamente care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen, dar și instrumente manipulatoare robotizate. POIDS 2021–2027 va continua această măsură, care va trebui să acopere și nevoile minorilor și ale vârstnicilor cu dizabilități în această privință.

Trusouri pentru nou-născuți

Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Vor beneficia de acest sprijin: mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; mamele cu dizabilități; mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale; mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile; mamele minore; mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autoritățile administrației publice locale, prin Serviciile Publice de Asistență Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne și, ulterior, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care este coordonatorul la nivel național al acestui program.

 

Pin It