DECES

Redacția Argeș Expres este alături de familia profesorului Adrian Gobej în aceste momente de adâncă tristețe pricinuită de trecerea la cele veșnice a tatălui său, Ion Gobej, un reper luminos pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, bunic iubitor, cvasi dedicat nepoților Amira - Ștefania și Ștefan, pe care i-a iubit mai mult decât își iubea propria-i viață. S-a stins cu două zile înainte de a fi împlinit 82 de ani, dar bucuros de rezultatele copiilor și nepoților săi.
Trupul neînsuflețit va fi depus astă-seară, la ora 18.00, în Capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Orașul Regal Curtea de Argeș, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, la prânz, în intervalul 11.30 - 13.00, la Cimitirul „Sfinții Îngeri”, în cavoul familiei.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate! Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie pe cei loviți de tragica despărţire. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi așeze sufletul în rândul celor drepți! Odihnă veșnică!
