Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 15:55

Ajutorul de deces a crescut în 2023


În cazul decesului unui pensionar sau a unui asigurat, persoana care suportă cheltuielile generate de deces poate solicita un ajutor de la stat. În acest an, valoarea sa este de 6.789 de lei, cu aproximativ 700 de lei mai mult față de cea din 2022 (6.095 lei). 

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor pentru înmormântare o singură persoană, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de acest eveniment. Persoana poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau oricine care face dovada că s-a ocupat de plata celor necesare înhumării. Potrivit Legii pensiilor, dovada suportării cheltuielilor de deces se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului. Se consideră membru de familie: soțul/soția; copiii proprii, cei adoptați, cei aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate; părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

În situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia. Ajutorul de deces cuvenit pentru un membru de familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut pentru decesul unui asigurat sau al unui pensionar.

Pentru anul 2023, valoarea ajutorului de deces a fost stabilită prin Legea 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat, la 6.789 de lei – în cazul asiguratului sau pensionarului, respectiv la 3.395 de lei – în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

Potrivit CNPP, actele necesare acordării ajutorului de deces sunt: cerere pentru acordarea ajutorului de deces; certificat de deces (original şi copie); act de identitate al solicitantului (original şi copie); acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie); dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie); act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original); adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original); adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz; dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.

Ajutorul de deces se achită în termen de trei zile lucrătoare de la solicitare, de către: casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia; instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

 

 

Pin It