Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 14:41

Medicii vor fi obligați să comunice cu familiile pacienților

Este vorba, în mod special, despre pacienții în situații grave, care nu pot comunica cu familia. Rudele multor bolnavi spun că așteaptă cu orele pe holurile spitalelor pentru a primi un răspuns din partea personalului medical, în condițiile în care nici măcar la telefon nu pot afla detalii despre aceștia.


De aceea, spitalele ar urma să pună la punct un sistem de comunicare cu familia pacienților. Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, transmiterea de informații se va face prin telefon sau SMS, iar informarea trebuie să aibă loc la cel mult două ore de la internare.


Lipsa comunicării dintre medici și familiile pacienților va atrage amenzi: între 2.000 și 3.500 de lei pentru medici, și între 5.000 și 7.000 de lei pentru spitale. „O să facem în așa fel încât să fie un sistem aplicabil, care să răspundă nevoilor familiilor pacienților”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Proiectul se află în dezbatere publică până la începutul lunii aprilie.

 

Pin It