Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 08:46

Dacă vi se cere mită în spitale, sunați la 0800.806.806!

“Dacă vi se cere mită în spitale, sunați aici: 0800.806.806 (hotline anticorupție în spitale lansat în 2016)”, a anunțat fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta a vorbit despre eficacitatea call-centerului cu o prindere în flagrant a unui medic care a cerut șpagă pentru a opera un adolescent:

„La data de 28 aprilie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului C.V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În fapt, s-a reţinut că la data de 11 aprilie, în calitate de medic primar în cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, inculpatul a primit suma de 1.500 de lei, pe care acesta o pretinsese cu o zi înainte, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a efectua o intervenţie chirurgicală medicală asupra unui minor în vârstă de 16 ani, operaţia respectivă fiind programată în data de 11 aprilie, în cadrul Spitalului menţionat anterior.”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, citat de G4 Media.

“La 7 ani de la lansarea Call-Centerului Anticoruptie în mandatul meu din 2016, oamenii încă mai reclamă, medici șpăgari care cer mită pentru a-și face treaba sunt încă prinși.
Nici nu știu dacă să mă bucur că mecanismul funcționează sau să mă întristez că așa ceva se mai întâmplă atât de des și astăzi, când veniturile medicilor nu mai sunt de sute, ci de mii de euro”, a declarat fostul ministru.

Pin It