Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 30 iunie 2026 06:25

Salarii mai mari pentru polițiști, infirmiere și brancardieri

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care aduce la nivelul grilei din 2022 salariile mai multor categorii de bugetari. Se aplică începând cu această lună, iar veniturile polițiștilor ar urma să crească la nivelul maxim prevăzut în această grilă din legea salarizării unitare.

Se vor majora și salariile de bază pentru infirmiere, îngrijitoare sau brancardieri, angajați din sănătate cu cele mai mici venituri.

Potrivit cifrelor prezentate după ședința de guvern de joi, creșterile se vor situa doar între 2% și 5% și nu este de ajuns pentru a nu se ajunge la grevă generală în sistemul sanitar, au transmis sindicaliștii.

De cealaltă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că mai mult de jumătate din revendicări se vor rezolva, cu siguranță, în perioada imediat următoare.

Alexandru Rafila: „Tatonăm cele mai bune soluții pentru fiecare dintre categorii, fie că ne referim la medici, la asistenții medicali sau la personalul de îngrijire, de exemplu infirmiere, încât aceste sporuri, care să nu să numească neapărat sporuri, dar care să ducă la o echilibrare a veniturilor până în momentul în care noua lege a salarizării intră în funcțiune”.

Pin It