Ministerul Educației adaptează calendarul și procesele de finalizare a anului școlar

„Sunt incluse și procedurile referitoare la evaluările naționale, în funcție de evoluția în contextul dat”, a explicat astăzi ministrul Ligia Deca, la începutul ședinței de Guvern.
Potrivit acesteia, probele de competențe din cadrul Examenului de Bacalaureat urmează să fie echivalate cu mediile din anii de liceu. De asemenea, inspecțiile la clasă nu vor mai fi luate în considerare la concursul de Titularizare 2023.
Echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile la disciplinele relevante din anii de liceu
„În OUG de astăzi sunt trei măsuri. Una este referitoare la echivalarea probelor de competențe din cadrul Examenului de Bacalaureat cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, ci a mai fost utilizată. Ea ușurează practic tot ceea ce înseamnă calendarul Examenului de Bacalaureat și reușim, astfel, cu această echivalare, să rămânem cu probele scrise în calendarul anunțat în așa fel încât copiii să termine la data la care se așteaptă și să poată merge mai departe cu parcursul lor educațional”, a explicat ministrul Educației.
Perioada în care se va desfășura acest proces de echivalare este prevăzută între 12 și 21 iunie și rămâne valabil faptul că aceste probe de competență pot fi echivalate cu certificate obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru recunoașterea competențelor digitale.
În lipsa acestor certificate, echivalarea se va face pe baza mediilor din timpul liceului.
Spre exemplu, pentru nivelul de competență digitală, echivalarea se va face în baza mediei aritmetice obținute la disciplina Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC) în clasele a IX-a respectiv a X-a.
Pentru Examenul de Bacalaureat, probele scrise sunt programate în perioada 26 – 29 iunie, iar pentru Evaluarea Națională, între 19 și 22 iunie.
Modificări la concursul de ocupare a posturilor didactice – Titularizare 2023
„A doua măsură se referă la susținerea Examenului de Titularizare doar cu probă scrisă. Adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest. Avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de titularizare să poată face acest lucru pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ”, a precizat Ligia Deca.
Astfel, în acest an, concursul constă doar în susținerea probei scrise, renunțându-se la inspecția la clasă sau la proba practică. Potrivit ministrului, circa 60% dintre inspecții nu se pot efectua. Acestora li se adaugă celor peste 1.500 de probe practice neefectuate (circa 70% din totalul probelor practice).
Evaluarea de diagnostic de la clasa a VI-a nu se va susține
„A treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a, cu rol de diagnostic, pe care noi o efectuam anual în sistem, nu se va mai susține. Din nou, subliniez, probleme scrise, atât ale Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a, cât și probleme scrise ale Examenului de Bacalaureat rămân în același calendar”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.
Perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasele a VIII-a și a XII-a, prelungită
„Conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebui să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Practic toți elevii trebuie să aibă situația încheiată până pe 16 iunie. La fel, înscrierile pentru Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a explicat ministrul Educației.
